O nouă ediție a Festivalului Lalelelor a început duminică, 14 aprilie, pe teritoriul complexului „Troia Bukovineană” din localitatea Revakivți, raionul Chițmani.
Cu scopul atragerii turiștilor în perioada de primăvară, organizatorii evenimentului au plantat circa 2 milioane de bulbi de lalele de peste 50 de specii. Florile au fost plantate în forma unei hărți a Ucrainei, fiecare regiune fiind înzestrată cu anumite culori.
În cadrul festivalului care va dura până în data de 5 mai, se desfășoară diverse concursuri, spectacole muzicale, târguri, activități recreative și distractive, etc.