La supermarket pentru doi morcovi şi o ceapă…

pensii-v-rossii-121

Acum, în miez de iarnă, când grivna a început să dea ca racul înapoi, scade capacitatea de cumpărare a populaţiei. Acest lucru l-au sesizat nu atât economiştii, cât vânzătorii de la piaţă.

Aceştia bănuiesc că se poate repeta situaţia de la începutul anilor 90. Venitul lor s-a redus de câteva ori. Până şi vânzătorii de legume şi fructe se plâng că permanenţii lor clienţi – pensionarii – preferă să cumpere produsele respective în cantităţi mai mici: câte doi-trei morcovi şi câteva sfecle de masă. Sunt unii care şi ouă cumpără în acest mod, iar carnea şi slănina din cauza preţurilor mari au devenit delicatese. Cumpărătorii roagă să li se pună la cântar câte 200 grame de produse din carne.

Acest „comerţ cu amănuntul” este răspândit chiar şi la supermarket. Dar de ce să ne mirăm când mulţi pensionari primesc pensii de 1.500 grivne?! Şi încă un lucru esenţial – preţurile la cele mai întrebate mărfuri în 2017 au întrecut atât indicele mediu al inflaţiei, cât şi creşterea salariilor. Experimentul de supravieţuire cu pensii şi salarii mici în condiţiile unor preţuri la nivelul celor europene continuă.

Добавить комментарий