După o săptămână de la sfințirea stelei comemorative instalate în curtea școlii din Trestiana (actualmente – Dimca) în memoria lui Gheorghe Mihailiuc, la 22 martie a.c., în a patra duminică din Postul mare, am fost invitat din nou în această localitate.
Vrednicul primar Mihai Sârbu și preacucernicul preot-paroh Vasile Cazacu, au inițiat împreună cu consătenii lor o slujbă de pomenire a celora care și-au găsit sfârșitul vieții în deportări staliniste, în timpul masacrului de la Fântâna Albă, la război sau în perioada postbelică. În acest sat a devenit o tradiție de a oficia o slujbă de pomenire la Crucea-monument înălțată în curtea bisericii locale și pe care sunt înscrise numele celora care, după cum spunea în cuvântul său de învățătură părintele Vasile „nu și-au găsit loc de mormânt în satul de baștină”. Însă acel mormânt improvizat, piatra funerară simbolică și crucea monumentală care aduce acasă sufletele celora „ce s-au săvârșit”, fiind siliți să-și părăsească forţat gospodăriile sau să-și jertfească viața pentru libertate, pentru dorința de a trăi în patria istorică, m-au făcut încă o dată să resimt emoții, stând de vorbă cu un nepot al unei victime staliniste. Lacrimile fiilor și fiicelor, nepoților și strănepoților care s-au vărsat în timp ce corul înălța către ceruri „veșnica lor pomenire” au fost acea dovadă că la Trestiana înaintașii sunt pomeniți cu sfințenie. Este un exemplu demn de urmat de toate localitățile din nordul Bucovinei, deoarece în multe sate avem asemenea monumente (în altele încă nu-s, dar sperăm că vor fi). Postul mare, zilele de pomenire a morților sau eroilor, sunt clipe potrivite de a-i pomeni public pe înaintași.
Primarul satului Dimca, domnul Mihai Sârbu, s-a adresat către consătenii săi încă odată cu rugămintea de a se adresa la primărie dacă cineva cunoaște și alte nume care trebuie înscrise pe placa comemorativă. „Noi nu trebue să dăm uitării nici un nume al vreunei persoane din satul nostru care a suferit pe timpul stalinismului. De aceea, lista o vom completa continuu”.
Cu emoție le-a vorbit celor prezenți dl. prof. Ilie Popescu, președintele Societății regionale „Golgota”. Din inițiativa și prin sârguința domniei sale, cu sprijinul primăriei și parohienilor, în noiembrie 2013 a fost instalată această cruce. El a vorbit despre acele clipe de tristă amintire prin care a trecut personal, fiind copil, împreună cu familia sa.
Dl. Octavian Voronca, fost profesor la școala din acest sat prin anii 60, a remarcat că „la evenimentele de la Fântâna Albă la 1 aprilie 1941 din satul Trestiana au participat peste 200 de persoane, iar prima slujbă de pomenire a jertfelor acestui eveniment a fost oficiată la 29 august 1942 de un sobor de șapte preoți din inițiativa primarului de atunci, care purta numele Bilan. Este laudabil faptul că și în prezent actualul primar și parohul satului împreună cu consătenii lor au grijă de pomenirea victimelor represiunilor staliniste”, a concluzionat O.Voronca.
Mai avem câteva săptămâni până la Sfintele Paști, mai avem timp să ne amintim de acei care poate nu mai au pe nimeni dintre urmași pe lumea aceasta să-i poarte în slujbe de pomenire sau poate familii întregi au înghețat în pământurile siberiilor. Și dacă numele lor este înscris pe vreo placă funerară, să spunem și pentru ei un „Tatăl nostru”, pe care să-l trimitem acolo, Sus, din satele noastre bucovinene.
Nicolae ȘAPCĂ,vicepreședintele SCR „Mihai Eminescu”
din regiunea Cernăuți
Foto Nicolae HAUCA