În satul Vancicăuți s-a iscat un conflict din cauza terenului agricol. Locuitorii satului sunt indignați de faptul că 84 de hectare de pământ, aflate în afara localității, au fost repartizate ilegal unor persoane străine, se arată pe pagina Vancicăuții Mari.
Potrivit consilierul local Eduard Ogranovici, Direcția principală a Cadastrului Geologic de Stat în regiunea Cernăuți, a decis transferarea în proprietatea unor procurori, „participanți” la Operațiunea Antiteroristă din Donbas, a 2 parcele de pământ de 52 și 32 hectare, fără acordul Consiliului comunității teritorial unite Vancicăuți.
Sătenii sunt revoltați de obrăznicia funcționarilor cernăuțeni, iar autoritățile locale susțin că repartizarea ilegală a terenurilor va aduce pierderi la bugetul local de circa 300 mii grivne, deoarece „beneficiarii” respectivi sunt scutiți de plata impozitelor.
Eduard Ogranovici spune că în luna septembrie 2019 membrii Consiliului local Vancicăuți au adresat o cerere conducerii cadastrului geologic privind transferul în proprietatea comunei a terenului de pământ aflat în afara localității. Cu toate acestea solicitarea comunității nu a fost luată în considerare.
În ziua de 27 aprilie primarul și consilierii locali au avut o întâlnire cu Oleg Meliniciuc, șeful Administrației Raionale de Stat Noua Suliță și Viktor Podorojnii, șeful Departamentului pentru Dezvoltare Regională din cadrul ARS Cernăuți. Printre subiectele discutate a fost ridicată și problema repartizării terenurilor agricole.