Revenim iarăşi la tema producţiei de lapte, care a trezit un val de discuţii în societate. Au pornit toate de la cerinţele Acordului de Asociere cu UE, care prevăd ca în Ucraina să rămână numai trei categorii de lapte – extra, superioară şi categoria întâi.
De lapte de calitatea a doua întreprinderile de prelucrare trebuie să se dezică. Medicul-veterinar al Asociaţiei producătorilor de lapte din Ucraina, Igor Priseajniuk, a precizat că anual la întreprinderile de procesare sunt aduse 1,5 milioane tone de lapte de categoria a doua, dar se obţine de trei ori mai mult. Deci, laptele care nu ajunge în secţia de procesare, este vândut de săteni la pieţele apărute stihinic.
Medicul-veterinar a explicat că laptele muls este de calitate mai înaltă atunci când imediat este răcit, iar gospodarii nu se folosesc de aparate de muls. Dacă de la 1 iulie anul curent se va interzice vinderea laptelui de categoria a doua, aceste cerinţe sanitare par pentru săteni ceva din lumea de basm. În jumătate de an mari minuni nu se întâmplă, mai ales în Ucraina. Şi, totuşi, Igor Priseajniuk este de părerea că aşa ceva e posibil, chiar contând pe ajutorul statului. Mici întreprinderi de procesare a laptelui pot fi create de comunităţile teritorial unite, iar ele beneficiază de anumite subvenţii din partea statului.
Despre un astfel de ajutor a anunţat şi primul adjunct al ministrului Politicii Agrare şi Alimentaţiei, Maksym Martyniuk. Potrivit lui, cooperativele de colectare şi procesare a laptelui se vor bucura de prioritate, dar iniţiativa trebuie să vină de la gospodarii din sate, care cresc vite. Pentru ei cooperativele sunt un avantaj. „Laptele din gospodăriile individuale, de obicei de calitate inferioară, este vândut cu 5-6 grivne litrul. În condiţiile oferite de cooperative, laptele, dar de acum de calitate înaltă, va fi vândut cu 10 grivne litrul. Deci, sătenii vor fi în câştig”, a explicat demnitarul.
Conducătorii mai multor întreprinderi de prelucrare a laptelui au declarat că anume crearea cooperativelor este calea cea dreaptă. Cine nu doreşte să fie asigurat cu materie primă calitativă?! Ei sunt gata să-i ajute pe săteni în privinţa aparatelor de muls, instalaţiilor frigorifere.
Poate aceste cerinţe şi inovaţii vor contribui la creşterea producţiei de lapte în regiunea Cernăuţi. După cum a comunicat directorul-adjunct al Departamentului pentru dezvoltarea agroindustrială al ARS Cernăuţi, Bogdan Boiciuk, anul trecut în gospodăriile agricole de toate categoriile s-au obţinut 281,2 mii tone de lapte, cu 5,2 mii tone mai puţin decât în 2016. 14 mii tone de lapte le revin întreprinderilor agricole, iar 267,7 mii tone gospodăriilor individuale ale sătenilor. Iată unde există perspectiva creării cooperativelor de procesare a laptelui.