Astăzi s-a împlinit un an de când nu mai este printre noi Mircea Lutic. Nu mai sună la prieteni – numărul său de telefon l-a memorizat nemurirea. Nu vine cu bucuria unei descoperiri din cartea veşnică a neamului s-o împartă cu cei apropiaţi, cu cei cunoscuţi şi necunoscuţi. S-a uscat cerneala în stiloul său şi peniţa de aur nu mai rotunjeşte caligrafic literele alfabetului român. Numai vocalele din manuscrise îl deplâng continuu. Ele mai păstrează căldura inspiraţiei, care nu l-a părăsit pe poet până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti. Grav bolnav, poetul trăia cu speranţa că va ţine în mâini ultima sa carte – o ediţie bilingvă – româno-ucraineană – de poezie sacrală. Ar fi fost o carte care ar fi încununat măiestria a doi mari creatori ai slovei poetice din Bucovina contemporană – românul Mircea Lutic şi ucraineanul Vitali Kolodii. Despre conlucrarea lor încă mult timp vor scrie istoricii literari…
Dar, iată, a trecut un an şi volumul de versuri sacrale al lui Mircea Lutic aşa şi n-a apărut. Dar, sperăm (ea, speranţa, moare ultima) că, totuşi, amatorii de poezie se vor delecta din el. Acesta va fi un frumos omagiu adus distinsului poet şi om de cultură, Mircea Lutic.
Încă în timpul vieţii Mircea Lutic a fost apreciat la justa valoare de Academia Română, care i-a acordat Premiul „M. Eminescu”. Iar poetul şi istoricul literar, ucraineanul Bogdan Melniciuk, un bun prieten al lui Mircea Lutic, a remarcat: „Născut în satul cu denumirea biblică Iordăneşti, Mircea Lutic a devenit o legendă a secolului al douăzeci şi unulea”.
Acum sufletul legendarului poet veghează deasupra Iordăneştiului său drag. În una din multele poezii, consacrate satului său natal, poetul afirma:
„Aici sufletul mi s-a botezat întru veci
În scaldele Siretului, Iordanul meu sfânt,
Şi-n iarba răvăşită de paşii-mi pe poteci.
Din viersul colindei, în prezări de icoană,
Şi din roua lacrimii fără de prihană
S-a închegat între noi un etern legământ”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com