Zeci de locuitori ai satului Toporăuți, raionul Noua Suliță, au blocat în această dimineață circulația rutieră pe autostrada centrală. Oamenii au protestat împotriva unei eventuale decizii a autorităților de a închide secția terapeutică a spitalului din sat.
Potrivit jurnaliștilor cernăuțeni, protestul de azi survine după deconectarea spitalului de la reţeaua de gaz, iar oamenii au perceput aceasta ca închiderea instituției. Valerii Calaraș, medicul șef al Spitalului raional central Noua Suliță, a declarat că spitalul a fost deconectat de la reţeaua de gaz din cauza lipsei de fonduri, însă înainte de a proceda aceasta a discutat cu consilierii locali.
„În cadrul spitalului din Toporăuți funcționează o secție terapeutică care numără zece paturi pentru pacienți. Uneori aici pot fi internați de la 15 până la 17 persoane, inclusiv și locuitorii satelor Rarancea și Colincăuți. Până la Spitalul raional din Noua Suliță sunt 40 km, iar până la Cernăuți — 20. Aici este curat, cald și confortabil. Dacă vor închide spitalul cei nouă angajați vor fi concediați. Vom rămâne doar cu ambulatoriul sătesc și atât. Oamenii din sat sunt indignați de decizia autorităților”, a declarat unul dintre protestatari.
În prezent, oamenii au deblocat circulația rutieră. Autoritățile au promis că nu vor închide spitalul.