Astăzi este Ziua Familiei – o sărbătoare deosebită, căci familia, după cum se afirma pe timpurile nu prea îndepărtate, este celula societății. Orânduirile se schimbă, iar familia nu-și pierde valoarea.
Visul sacru al omului, în care și constă sensul vieții, e să aibă o familie cât mai fericită. Octogenarii Vasile și Lucia Amari din Cernăuți au 62 de ani de viață în comun. Ambii pedagogi – domnul Vasile a fost profesor de biologie, iar doamna Lucia – profesoară de muzică, s-au străduit să trăiască în armonie, dându-le exemplu colegilor mai tineri, învățându-i pe elevi că numai într-o familie fericită omul se simte cu adevărat fericit.
Soții Amari au crescut și au educat, vorba cântecului, „un bujor și-o garofiță”. Fiica Galina a pornit pe urmele mamei, a absolvit Conservatorul din Odesa. Iar fiul Nicolae a rămas pe lângă părinți, lucrează la o firmă energetică din Cernăuți. Două nepoțele ale lui Vasile și Lucia Amari trăiesc în Franța, iar strănepotului Alexei îi place să-și petreacă vacanța de vară în „micul Paris”, adică la Cernăuți, la străbunici.
Soții Amari trăiesc cu grijile și bucuriile neamului românesc din Bucovina, sunt prezenți mai la toate sărbătorile organizate de societățile românești, iar doamna Lucia a cântat mulți ani în Corul „Dragoș Vodă” al Societății „Mihai Eminescu”.
Vasile și Lucia Amari sunt prietenii ziarului „Libertatea Cuvântului” și, cu prilejul frumoasei sărbători de astăzi, le dorim ca sănătatea, iubirea și stima reciprocă să dăinuiască întotdeauna în familia lor armonioasă.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com