Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim (VIDEO)

1492304322

Lumina Sfânta s-a aprins în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, de unde va fi trimisă în țări din întreaga lume, inclusiv în Ucraina.

Mii de pelerini au așteptat în Biserica Mormântului Sfânt venirea Luminii Sfinte, considerata cea mai evidentă dintre minunile creștine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Potrivit rânduielii, înainte de coborârea Luminii Sfinte, Mormântul Sfânt a fost percheziționat, pentru îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul acestuia, după ce înainte toate luminile și candelele au fost stinse.

După ce Patriarhul Teofil al Ierusalimului a ajuns în Biserica, a fost percheziționat pentru a se dovedi ca nu are asupra sa niciun dispozitiv cu care sa poată aprinde vreo lumânare. El a intrat apoi în Sfântul Mormânt, unde a îngenuncheat înaintea dalei de marmură ce acoperă Mormântul și s-a rugat pentru pogorârea Sfintei Lumini.

După ce Lumina Sfântă a coborât în Mormântul Sfânt, la câteva minute după intrarea Patriarhului, acesta a ieșit și a oferit-o tuturor celor prezenți.

Добавить комментарий