La 2 aprilie Victor OLARU ar fi împlinit 60 de ani. Nu i-a fost dat să ajungă la acest jubileu, iar chipul lui luminos continuă să rămână în memoria rudelor apropiate şi a celor care l-au cunoscut, căci luminoase i-au fost viaţa şi fapta.
A văzut lumina zilei la început de Prier în 1957, în familia pedagogilor Dumitru şi Olga Olaru din Mihorenii Herţei. Forţa divină l-a înzestrat cu har şi cu simţul frumosului, iar „primele lecţii” de pictură i le-a dat însăşi Natura încă în fragedă copilărie. Casa părintească era situată în mahalaua Hârtop, sub geana codrului, de unde se deschidea o privelişte pitorească. Băiatul, frapat de această frumuseţe, îşi avea locul preferat la geam şi desena ceea ce vedea. Iar mai târziu, la vârstă matură el va scrie în poezia „Visul”: „Eu văd un vis cu şoapte blânde/ Pe coama anilor ce iau galop:/ Răsar din glie flori plăpânde/ în suflul vântului de la Hârtop.// … Am fost şi ieri acolo-n vis,/ Plimbându-mă prin văi, poieni,/ Din când în când mai gust din Paradis/ în ţara mea natală — Mihoreni”.
Pe când era elev în clasa a doua primi în ziua de naştere cadoul demult visat — un album pentru desen, acuarele şi peneluri, în localităţile din vecinătatea Mihorenilor nu era şcoală de pictură pentru copii, de aceea şi-a dezvoltat aptitudinile de sine stătător. Mai întâi a visat să devină profesor de istorie, însă n-a reuşit la examenele de admitere nici la Chişinău, nici la Cernăuţi. După prima nereuşită a fost chemat să-şi facă serviciul militar, unde a avut posibilitate să se ocupe şi cu pictura, iar după a doua nereuşită a urmat Şcoala tehnicoprofesională nr. 5 din Cernăuţi, însuşind specialitatea de asamblor mecanic. S-a înscris şi a învăţat fără frecvenţă la Colegiul de arte, specialitatea regie. În timpul liber a frecventat Studioul de arte plastice din Cernăuţi, avându-l ca îndrumător pe cunoscutul pictor şi pedagog Nicolai Tkaciuk. Împreună cu alţi tineri pictori de la Studioul de arte, Victor Olaru participă la primele sale expoziţii internaţionale — în Polonia şi Bulgaria.
În calitate de pictor a lucrat puţin de tot — la Uzina „Kvarţ”. După absolvirea Colegiului de arte i s-a încredinţat postul de director al Căminului cultural din Corovia şi acolo a organizat un studio de arte plastice pentru copii. Învăţându-i pe copii să picteze, Victor Olaru picta şi el tablou după tablou. Prefera mai mult peisajele, natura statică. Lucrările sale au completat colecţii personale ale admiratorilor de arte frumoase din SUA, Canada, Germania, Polonia, Bulgaria. Penelul său a reprodus pe pânză încântătoarele peisaje bucovinene. El a „executat” totul ce-i dicta sufletul pictorului. Iar Victor Olaru a fost mereu îndrăgostit de natură, sentiment încercat încă din pragul casei părinteşti, într-o poezie el scrie: „Soarele se lasă la chindii,/ Razele-şi ascunde prin poieni,/ Baştina te-aşteaptă ca să vii — / Casa părintească-n Mihoreni.// Nucul lângă poartă te-a-ntâlnit,/ Iarba îţi cunoaşte pasul,/ Mângâie zefirul liniştit:/„Bun venit acasă!”
De Corovia este legată şi o altă îndeletnicire, pasiune a pictorului Victor Olaru. Aici s-a afirmat şi ca iconograf. Când biserica din localitate a împlinit o sută de ani, enoriaşii i-au comandat lui Victor Olaru opt icoane, pictate în culori pe granit. El a fost dintre puţinii maeştri bucovineni, care a recurs la asemenea tehnologii complicate.
Iar cu prilejul jubileului de 600 de ani al oraşului Cernăuţi, Victor Olaru a pregătit mai multe plachete în relief cu diferite imagini ale „micii Viene” — Universitatea, Catedrala mitropolitană, Teatrul, Primăria …
În casa sa, ridicată cu mâinile proprii la o margine a Cernăuţiului, pictorul Victor Olaru şi-a avut atelierul de creaţie. Destinul i-a repartizat puţin timp pentru ocupaţia preferată. Panelurile tânjesc după amprenta degetelor sale, foile albe aşa şi n-au cunoscut până la capăt istorioarele sale hazlii, căci Victor Olaru a fost şi umorist înnăscut, fiind menţionat la Festivalul Internaţional de Umor „Mărul de Aur” de la Bistriţa (2001) şi la Festivalul Internaţional de Umor de la laşi (2002).
Sunt în aşteptarea luminii tiparului şi a drumului spre cititor două manuscrise de ale sale „Semafor în colivie” (schiţe umoristice) şi „Să nu ne uitaţi” (roman cu tematica deportărilor). Într-un interviu pentru presă Victor Olaru afirma: „Omul trebuie să lase pe pământ o urmă frumoasă”. El şi-a trăit frumos viaţa-i scurtă, în armonie cu oamenii, cu gândurile şi sentimentele sale, cu natura: „Câte-o dată mi se pare/ C-ar vorbi cu mine-o frunză/ în desişu-i care gata/ într-o taină să m-ascundă…”.
Vasile CARLAȘCIUC