Luna martie, ca în fiecare an, vine să aureoleze „nerăbdarea lumii” în aşteptarea primăverii. Există ceva în fiinţa noastră – un freamăt, o emoţie – care încearcă să dea un nou ritm vieţii, să aducă o nouă bucurie. Poate de aceea prima lună de primăvară a fost asociată, de-a lungul timpului, cu o serie de semnificaţii, mituri, simboluri care să potenţeze sentimentul „renaşterii”. Faptul că luna martie începe cu Sărbătoarea Mărţişorului şi este dedicată femeii nu este o convenţie a lumii moderne, ci are rădăcini adânci în diverse mituri/ arhetipuri ale feminităţii.
Denumirea lunii martie trimite la zeul roman Mars (Marte) care, deşi cunoscut mai ales ca zeu al războiului, era şi zeu fondator al Romei, tatăl gemenilor Romulus şi Remus şi, în acelaşi timp, protector al muncilor agricole, personificând renașterea periodică a naturii. Nu întâmplător, în vechiul calendar roman (calendarul iulian), martie era prima lună a anului, pentru a marca începutul unui nou ciclu al naturii, triumful „luminii” asupra „întunericului”.
În primele calendare romane, un an avea o durată de zece luni, începea cu luna martie și se termina în decembrie. În timpul împăratului roman Iulius Cezar, în anul 46 i.Hr., s-a hotărât ca 1 ianuarie să fie prima zi a anului şi, ulterior, după multe alte schimbări ale calendarelor şi ale datei Anului Nou, în 1622 s-a fixat iarăşi ca 1 ianuarie să fie prima zi a noului an.
În tradiţia populară, luna martie se numeşte mărţişor, germinar, făurel şi începe pe data de 1 cu obiceiul Mărțișorului vestitor al primăverii. Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. La 1 martie, în calendarul ortodox, este ziua Evdochiei, o femeie martir, numită şi Dochia.
Tradiţia populară are mai multe preziceri pentru această lună a anului. În luna martie, în câte zile va fi negură, în tot atâtea vor fi ploi în cursul anului, iar în câte zile va fi rouă, în atâtea va fi brumă după Paşte, şi în tot atâtea zile în luna august vor fi neguri din care cauză vor fi stricăciuni în holde şi poame. Dacă în luna martie nu va ploua, va fi o recoltă bogată de grâu.
Mărţişorul se poate purta la mână, la gât ori pe reverul hainei, iar în unele regiuni mărţişoarele sunt oferite inclusiv bărbaţilor. Tradiţia Mărţişorului are o vechime considerabilă, şi se spune că persoana care poartă un Mărţişor este ferită de rele şi îi merge bine tot anul.
Conform tradiţiei populare, primăvara începe cu Baba Dochia şi zilele ei, cunoscute drept „Zilele Babei” (primele 9 sau 12 zile ale lunii martie). Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul Mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte.
Legende despre Mărțișor. O poveste legată de Mărţişor spune că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă, pe care un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul său, astfel că lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a învins zmeul în luptă şi a eliberat fata, care s-a urcat înapoi pe Cer în chip de Soare. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, însă nimeni nu şi-a amintit de tânărul luptător care zăcea în palatul zmeului, după luptele grele ce le dusese. Sângele cald al tânărului s-a scurs pe zăpadă, până când el a rămas fără suflare, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.
Un mit din Moldova legat de Mărţişor spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat că într-o poiană, sub o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea la o parte zăpada şi să rupă ramurile spinoase. Iarna s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare şi a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile Mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând din urmă cu aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă nişte pietricele perforate şi purtate la gât sub formă de coliere. Pietricele amuletelor erau vopsite în alb şi roşu, aranjate alternativ. Se presupune că albul şi roşul au fost preferate, întrucât, în acele timpuri, venirea primăverii era întâmpinată cu ritualuri ce constau în sacrificii umane sau animale, cu scopul de a îmbuna zeii. Astfel, în ritual, roşul sângelui era asociat cu viaţa, fertilitatea, adoraţia şi sacrificiul, iar albul era legat de puritatea zăpezii, a gheţii şi a norilor. Astfel, albul şi roşul, puse laolaltă, ar semnifica dorinţa despărţirii de iarnă. (Surse – HotNews.ro; Deştepţi.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com