Lunea Sfântului Duh

13 06 2022 F 4

În a doua zi de Rusalii, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi.  Lunea de după Rusalii este numită Lunea Sfântului Duh.

În anul 381 la Constantinopol, a fost respinsă învăţătura lui Macedonie, care afirmă că Sfântul Duh este o „creatură”. Aici s-au alcătuit celelalte articole din Crez şi s-a mărturisit că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi „este împreuna cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit”.

Potrivit tradiţiei populare, cine se ceartă în Lunea Sfântului Duh, va avea parte de necazuri.

Toţi creştinii ortodocşi sunt sfătuiţi să petreacă Lunea Sfântului Duh în pace și înțelegere, pentru că în această zi blestemele se prind, dar se și întorc asupra celui care le invocă. Creştinii duc la biserică ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a le folosi pentru a alunga răul şi bolile.

Ramurile de tei au o simbolistică specială în această sărbătoare de Lunea Sfântului Duh.  Ramurile de tei fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Tinerii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

În ziua de Lunea Sfântului Duh, nu se muncește nici la câmp, dar nici în gospodărie. Se consideră că pământul se umple de Sfântul Duh şi trebuie să se odihnească.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий