„Este necesar ca Europa să dialogheze cu Rusia” care trebuie, la rândul ei, „să facă eforturi”, a afirmat preşedintele Franţei Emmanuel Macron într-un interviu acordat canalului public de televiziune elveţian RTS, transmite AFP.
„Europa, în această ordine multilaterală pe care o susţin, are nevoie să reconstruiască o nouă gramatică a încrederii şi securităţii cu Rusia şi nu trebuie ca acest lucru să se întâmple doar prin intermediul Alianţei Nord-Atlantice”, a apreciat şeful statului francez, scrie agerpres.ro.
«A fost un gest militar, nu putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic», a mai afirmat Macron, făcând referire la anexarea Crimeii de către Rusia. În opinia sa, «fără un progres clar şi palpabil în procesul Minsk, «nu poate avea loc o reformă a G8″, care a redevenit G7, fără Rusia, după anexare.
«Dar trebuie să aibă loc o discuţie strategică. De aceea săptămâna aceasta voi avea din nou o discuţie lungă cu Vladimir Putin, în calitate atât de preşedinte al Franţei cât şi al G7″, a precizat Emmanuel Macron.
«Avem dezacorduri, dar lucrăm împreună», a asigurat el, menţionând în special cooperarea în vederea găsirii unei soluţii politice în Siria. Şi «am greşi dacă am lăsa Rusia să se îndrepte spre China», a pledat în continuare preşedintele francez.
Pentru Macron, Rusia «este o ţară mare, care a trăit drame împreună cu noi», şi nu trebuie «să uităm niciodată preţul plătit» de această ţară în cel de-al doilea război mondial.