Reprezentantul oficial al guvernului spaniol în Catalonia, Enric Millo, a formulat scuze vineri pentru intervenția brutală a poliției naționale asupra protestatarilor care încercau să-și exprime votul la referendumul de independență, desfășurat duminică și interzis de Madrid, transmite Reuters.
„Când văd aceste imagini și cu atât mai mult când cunosc oameni care au fost loviți, îmbrânciți și chiar o persoană care a fost spitalizată, nu pot decât să regret și să cer scuze în numele polițiștilor care au intervenit”, a declarat Enric Millo, într-un interviu televizat.
Acestea sunt primele scuze formulate de un oficial al guvernului de la Madrid și ar putea fi considerate un gest de conciliere față de liderii catalani, care plănuiesc declararea unilaterală de independență a regiunii.
Intervenția poliției spaniole în timpul referendumului de duminică s-a soldat, potrivit autorităților sanitare catalane, cu rănirea a aproximativ 900 de persoane și a fost condamnată pe scară largă de organizații pentru apărarea drepturilor omului, care au denunțat folosirea excesivă a forței împotriva civililor.
Sursa: Agerpres