Miercuri a avut loc cea de a 17-a sesiune a Consiliului Regional Cernăuți de legislatura a VII-a. Alături de alte chestiuni importante ce urmau să fie examinate de aleșii poporului, figura și Apelul către Rada Supremă și Președintele țării privind necesitatea reexaminării Legii Învățământului din Ucraina.
Autorul Apelului este deputatul Ștefan Mitric. După discutarea în sala de ședințe, deputații au decis să elimine de pe ordinea de zi a sesiunii examinarea adresării în cauză.
Reamintim că Președintele Ucrainei a promulgat la sfârșitul lunii septembrie Legea Învățământului, adoptată de Rada Supremă în 5 septembrie, în pofida nenumăratelor apeluri făcute de etnicii români, care au solicitat șefului statului să aplice dreptul de veto asupra acestei legi.
Concluziile Comisiei de la Veneția privind Legea Învățământului din Ucraina vor fi anunțate la 11 decembrie curent.