Mărfuri de peste 1 milion de lei din Ucraina, introduse ilegal în R. Moldova

contr

O grupare infracțională specializată în contrabandă cu mărfuri de larg consum în proporții deosebit de mari a fost destructurată de ofițerii Serviciului Vamal din Republica Moldova, în comun cu angajații Serviciului de Informații și Securitate și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit unui comunicat de presă emis de Serviciul Vamal din Republica Moldova, produsele erau transportate ilicit din Ucraina, prin regiunea transnistreană, notează Libertatea Cuvântului. Membrii grupării, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, au fost plasați în arest la domiciliu.

Activitatea infracțională a învinuiților a fost stopată în rezultatul unui filaj al serviciilor specializate, care au stabilit modalitatea de operare, perioada și traseul de deplasare al acestora.

Patru membri ai grupării au fost reținuți în flagrant, în rezultatul unei ambuscade organizate la intrare în municipiul Chișinău. În una dintre mașinile stopate au fost găsite mai multe colete cu articole vestimentare introduse prin contrabandă, iar un alt autoturism era utilizat pe post de antemergător, cu scopul de a monitoriza traseul și de a semnala eventuale filtre de control.

Conform materialelor cauzei penale, mărfurile erau achiziționate de la piața „KM7” din orașul Odessa și introduse în Moldova prin regiunea transnistreană, cu eludarea posturilor vamale interne de control. Învinuiții utilizau mijloace de transport închiriate sau împrumutate, pe care le schimbau periodic pentru ca să nu intre în vizorul organelor de drept.

Valoarea bunurilor depistate depășește suma de 1 milion lei (aproximativ 1,6 milioane de grivne).

Investigațiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate. În cazul în care vinovăția bărbaților va fi demonstrată în instanța de judecată, aceștia riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de până la 10 ani pentru infracțiunea de contrabandă comisă de două sau mai multe persoane.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий