(In memoriam)
Se împlinește un an de când ne-a părăsit pentru totdeauna poeta creștină de la Timișoara Mariana Gurza, originară din Bucovina noastră.
Personal nu ne-am cunoscut niciodată. Dar virtual, prietenia noastră a început cu peste 30 de ani în urmă. Prin intermediul unui vrednic cupcean, adevărat fiu al satului Cupca, regretatul Petre Ciobanu, cel care a finalizat monografia satului său de baștină, am primit o carte de a ei. M-au impresionat poeziile autoarei, încă nu prea cunoscute de mine pe atunci. Mai ales că printre ele, erau câteva dedicate Bucovinei. Am prezentat acea carte de versuri pe paginile ziarelor noastre. Iar peste un an, prin intermediul unor studenți ce-și făceau studiile la Timișoara, am primit volumul „Nevoia de a sfida tăcerea”. Nu mult după aceasta m-am trezit într-o seară cu un sunet de telefon, se vedea după sunet că era de departe. M-a sunat Mariana Gurza, așa chiar s-a prezentat. Am vorbit cam vreo jumătate de oră, la telefonul staționar. Așa a început de prin 1999 prietenia noastră la distanță. Primind câte o nouă carte de la dumneaei, le prezentam pe paginile ziarelor noastre, iar uneori mai publicam și câte o poezie-două, mai ales cele dedicate Bucovinei.
Aveam să aflu pe parcurs că Bucovina, mai bine zis Nordul Bucovinei, dar mai ales satul Cupca, de pe Valea Siretului, îi era în suflet, era baștina mamei ei, Viorica. Pe parcursul întregii sale vieți, neostenita Mariana Gurza a păstrat întru-n colț al inimi sale dragostea de acest meleag, de oamenii și locurile dragi de aici. Avea să-mi povestească mai târziu, când deja apăruse mijloacele de comunicare, prin Internet, că fusese cu vreo 40 și ceva de ani în urmă la Cupca. Aștepta ziua când avea să mai revină pe aici. Se bucura mult că soarta a rânduit ca eu personal să am serviciul aici, ca profesoară de limba franceză, iar pe urmă ca pedagog-organizatoare.
O prietenie și o colaborare intensă ne-a apropiat și mai mult odată cu apariția revistei online „Logos și Agape”, la care era redactor-șefă, unde publicam aproape în fiecare săptămână câte ceva: fie din viața școlii, fie a satului, despre oamenii și evenimentele de aici, despre sărbătorile noastre de suflet. Și nu numai de la Cupca, dar și din Pătrăuții de Jos, satul meu de baștină, aflat în vecinătatea satului Cupca. Era legătura spirituală cu baștina dragă.
Prin intermediul unor cunoștințe au ajuns într-o zi mai multe cărți de ale mele, dar și unele ziare și reviste de aici, la domiciliul ei din Timișoara. S-a bucurat mult. Mi-a mulțumit frumos. Era sinceră și binevoitoare cu toată lumea. Poeziile ei mi-au plăcut întotdeauna. Sincere, pline de adevăr și retrăiri sufletești. Dedicate bunului Dumnezeu, căci aveam să aflu că era de fapt, poeta creștină, numită astfel de conaționalii săi. Vorbea despre problemele globale, despre frământările sufletești, despre viață, natură, anotimpuri… Un capitol aparte, era dedicat celor dragi din familie: mamei, memoriei bunicului și tatălui, pe urmă soțului, copiilor, prietenilor. Iubea oamenii, și oamenii o iubeau.
A plâns mult pierderea mamei sale Viorica, în 2019, refugiată din Cupca și trăind departe de baștină, cu dorul mereu în suflet. M-a rugat atunci, să fac tot posibilul să i se tragă clopotele în ziua înmormântării la baștină. Desigur că i-am îndeplinit dorința. Am publicat condoleanțe și în ziarele noastre.
Cu vreo 3 ani în urmă, prin intermediul domnului profesor universitar Dumitru Mnerie, cu care am făcut cunoștință la Conferința ASCIOR de la Buzău i-am trimis mai multe lucruri simbolice de la baștină. Și-a dorit puțin pământ din satul Cupca. Am luat puțin de pe un strat cu flori din curtea școlii. I-am trimis ștergare țesute și brodate, aici la baștină, câteva mere din livezile satului căruia îi ducea dorul, pui de flori din ghiveciuri… Vroia să simtă „aroma” de neuitat a baștinei. Am rămas plăcut impresionată de cartea „Apropieri”. Am descoperit aici la un capitol materiale de ale mele dedicate poetului-martir Ilie Motrescu, despre care pe tot parcursul vieții am scris și scriu, i-am dedicat 4 cărți și sute de materiale publicate prin reviste, ziare, almanahuri, calendare… Anume Mariana Gurza, a publicat o carte despre „ambasadorul” bucovinean în Țara Bârsei, doctorul în silvicultură, autorul monografiei istorice a satului Cupca, Petre Ciobanu. Regret că nu am în biblioteca mea personală această carte. Nu-i mai rămăsese nici autoarei, ca să-mi trimită. A mai publicat și despre avocatul și ziaristul Vasile Plăvan, despre poeta muceniță Aspasia Oțel Petrescu, despre alții. Baștina cu oamenii ei dragi, i-au fost mereu în suflet. Nu odată la ședințele cenaclului literar pe care îl conduc, la liceul unde sunt profesoară, la biblioteca din satul meu natal Pătrăuții de Jos, dar și din alte sate, am amenajat expoziții de carte, am citit poeziile, am discutat despre activitatea literară a poetei timișorene cu rădăcini cupcene, Mariana Gurza. Ce surpriză am avut de ziua mea de naștere, în anul 2018, când în revista pe care o edita online cu atâta pasiune, am descoperit o poezie dedicată mie personal, dar unde este pomenită, desigur și Bucovina.
Vroia în vara anului 2020 să ajungă la Cupca, am invitat-o chiar să vină pentru câteva zile la mine acasă. Aveam atâtea să ne povestim, să-i arăt locurile de baștină, să-i arăt atâtea locuri frumoase din Bucovina, ce o păstra în suflet. Dar, a început pandemia, granițele s-au închis și n-a reușit să ajungă atunci. Am liniștit-o spunându-i că totul e trecător în lumea aceasta. Va trece și perioada asta grea și neapărat va reveni la baștina pe care dorea atât de mult să o revadă.
Nici în cele mai negre vise nu puteam să-mi închipui ce avea să se întâmple. După cum spuneam mai sus comunicam cel mai adesea prin Messenger. Trimițând un material, mi-a spus așa printre altele, că e bolnavă de COVID. Am încurajat-o, spunându-i că milioane de oameni au fost salvați, și ea se va însănătoși. Duminica, m-am rugat în biserică pentru sănătatea ei, dar se vede că Dumnezeu îi i-a acolo sus pe cei mai buni dintre noi. Vestea ce am primit-o prin Internet, iar tot în acea seară și de la profesorul Dumitru Mnerie din Timișoara, m-a lăsat fără grai, se pare, m-a frapat. După ce am plâns așa ca să-mi răcoresc sufletul, trecând prin prisma memoriei toți acești ani de prietenie, fie și la distanță, i-am înștiințat și eu pe cei care aici, o cunoșteau pe cea care fusese Mariana Gurza. Am comemorat-o mai întâi în biserica din satul ei de baștină. Duminica, după oficierea serviciului divin, la rugămintea mea preotul a rugat toți enoriașii să rostească un „Tatăl nostru” în memoria poetei creștine de la Timișoara, originară, după mamă, din satul Cupca. Personal, am trecut-o în lista celor răposați alături de rudele mele trecute în lumea celor drepți, la slujbele din biserică, unde este pomenită de fiecare dată. De asemenea am organizat câteva măsuri de comemorare la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, la biblioteca de aici, la ședințele cenaclului literar de la liceul din Cupca.
Pentru mine Mariana Gurza a rămas ca o icoană în sufletul meu. Bună, înțelegătoare, atentă, corectă, binevoitoare, amabilă, sinceră, talentată, inteligentă… Salut și mă bucur, deși m-aș fi bucurat de zeci de mii de ori dacă era în viață și scriam aceste rânduri la timpul prezent cu felicitări și urări de bine, că domnul profesor Dumitru Mnerie, dar și alți oameni de suflet de acolo de la baștina unde și-a petrecut viața și și-a desfășurat activitatea literară și filantropică, neuitata noastră colegă de breaslă, poeta, activista Mariana Gurza, au găsit de cuviință, de a publica o carte, la un an de la trecerea ei pe un alt tărâm. Ideea editării unui volum dedicat acestei minunate ființe, acestei doamne, în adevăratul sens al cuvântului este un lucru extraordinar. Răspund și eu, modest, la chemarea aceasta de a o comemora pe cea care mereu va dăinui în inimile noastre, neuitata și draga noastră Mariana Gurza.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com