„Mărul discordiei” de la Tărăsăuti

Screenshot_1

La Tărăsăuţi Săptămâna Patimilor a început cu sesiunea extraordinară a Consiliului sătesc, având în agendă problema pământului. Ea a fost cauzată de câteva zeci de decizii ale Direcţiei principale a Cadastrului geodezic de stat în regiunea Cernăuţi, potrivit cărora circa 77 de doritori au primit pământ la Tărăsăuţi — aproximativ câte două hectare fiecare. Aceasta i-a făcut pe tărăsăuţeni să se revolte, fiindcă majoritatea noilor „proprietari funciari” nu sunt locuitori ai satului lor, şi nici participanţi la Operaţiunea antiteroristă.

Cu alte cuvinte, sunt persoane necunoscute. Consiliul sătesc a încercat să afle ceva despre ei, dar în răspunsurile primite de la Direcţia sus-amintită nu erau indicate locurile lor de trai. 119 locuitori din sat au semnat o petiţie, cerând explicaţie de ce imaşurile, lăsate pentru vitele gospodarilor au fost împărţite în taină unor persoane străine. Şi a fost imediat convocată sesiunea extraordinară a Consiliului sătesc, la care s-a prezentat în componenţă deplină conducerea Direcţiei principale a Cadastrului geodezic de stat în regiunea Cernăuţi, în frunte cu şeful ei, luri Vatamaniuk. Luând cuvântul în faţa deputaţilor din Tărăsăuţi, domnul luri Vatamaniuk a declarat că deciziile primite de organul respectiv sunt legitime şi au fost luate în corespundere cu dreptul constituţional al fiecărui cetăţean al Ucrainei de a dispune de o parcelă de pământ. Iar terenurile cu pricina de la Tărăsăuţi se află în afara localităţii şi sunt proprietate a statului. Anume aceste circumstanţe au şi fost luate în considerare de Direcţia principală a Cadastrului geodezic de stat în regiunea Cernăuţi la „împărţirea” pământurilor din proprietatea de stat de la Tărăsăuţi. Primarul de Tărăsăuţi, domnul Igor Cohal, a accentuat că atunci când locuitorilor din sat li s-au repartizat cotele de pământ, aproximativ două hectare pentru fiecare, oamenii au căzut de acord să lase câte ceva din a lor şi pentru imaşuri, căci în momentul cela ei întreţineau vreo două mii de vaci. Şi iată că s-au trezit cu „vecini” neaşteptaţi.

A doua zi a fost convocată şi sesiunea extraordinară a Consiliului Raional Noua Suliţă, pe ordinea de zi a căreia a figurat şi „problema funciară de la Tărăsăuţi”. Cu scopul soluţionării ei a fost votată adresarea deputaţilor Consiliului Raional către Consiliul Regional Cernăuţi, către Preşedintele Ucrainei, către Premier, către deputaţii poporului din partea regiunii Cernăuţi „Cu privire la extinderea împuternicirilor organelor autoadministrării locale referitoare la gestionarea resurselor funciare”.

— Problema este foarte serioasă, spune primarul satului Tărăsăuţi, dl Igor Cohal. Sesiunea a luat hotărârea să ne adresăm către Direcţia Cadastrului geodezic de stat să anuleze toate deciziile luate, repartizând la Tărăsăuţi loturi de pământ celor 77 de persoane străine. Am făcut adresare către ARS Cernăuţi, Consiliul Regional să fie creat un grup de specialişti pentru a examina chestiunea dată. De asemenea, ne-am adresat Radei Supreme, Premierului. Despre aceasta este la curent şi Procuratura. Oamenii din sat sunt foarte revoltaţi, căci ei au lăsat o parte din cotele lor de pământ pentru aceste imaşuri, care acum sunt repartizate de către funcţionarii din Cernăuţi, altor persoane. Conform legii, aceste pământuri pot fi întoarse Consiliului sătesc numai cu condiţia că va fi creată o comunitate teritorială unită. Mai devreme sau mai târziu Tărăsăuţiul va face parte dintr-o comunitate teritorială. Iar până atunci trebuie găsită o solu­ţie pentru a potoli spiritele.

Vasile CARLAȘCIUC

Screenshot_2

Добавить комментарий