MASACRELE DE LA LUNCA (XI)

16 10 F 1

 

     „Suspinau în limba mamei”

Ei mureau în nopţi cu lună

Şi cu stele sângerânde,

Părăsind această lume

Plini de boli şi chinuri grele.

 

Ei pe calea veşniciei

Suspinau în limba mamei,

Limba mamei izvorâtă

Din ţinuturi moldovene.

În lagărele staliniste, în acel imperiu al răului şi crimei, chinurile de care au avut parte românii erau inimaginabile. Setea, foamea, lanţurile şi jalea au suspinat împreună cu ei până la ultima clipă, când prin jertfa lor sacră s-au identificat ca mărturisitori întru Hristos. În acele blestemate lagăre, conform informaţiilor descoperite în documentele de arhivă, au murit:

BUJENIŢA Vasile al lui Simion, născut în 1920, a murit pe data de 15 septembrie 1944, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

BURCOVSCHI Constantin al lui Ion, născut în 1919, a murit pe data de 14 septembrie 1941, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

CERNĂUŢAN Vasile al lui Ion, născut în 1924, a murit pe data de 10 mai 1941, în detenţie.

COVA Nicolae al lui Condrat, născut în 1909, a murit pe data de 24 septembrie 1941, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

DASCALIUC Ştefan al lui Florea, născut în 1901, a murit pe data de 10 ianuarie 1942, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

GRIGORCIUC Victor al lui Ştefan, născut în 1921, a murit pe data de 28 februarie 1944, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

LENCOSTE Gheorghe al lui Alexandru, născut în 1920, a murit pe data de 22 martie 1942, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

MAGDALIN Ilie al lui Constantin, născut în 1904, a murit pe data de 31 ianuarie 1942, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

MOSORIUCĂ Constantin al lui Ion, născut în 1920, a murit pe data de 2 iunie 1943, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

VASILINIUC Ion al lui Ilie, născut în 1922, a murit pe data de 4 august 1942, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

ZAPOTINSCHI Ion al lui Dumitru, născut în 1920, a murit pe data de 1 noiembrie 1941, într-un lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.

După masacrele sângeroase de la Lunca, din iarna anului 1941, intrate în istoria plină de durere a actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, au început deportările în masă ale rudelor „trădătorilor patriei socialiste”. Băştinaşii plaiurilor voivodale au fost lipsiţi de libertate, fiind duşi cu miile în Gulagul sovietic pentru a fi nimiciţi. Nu există în ţinutul de la poale de Carpaţi, scăldat de apele istorice ale Prutului, Nistrului şi Ceremuşului, „familie din care n-a murit cineva, n-a fost arestat, exilat sau rănit cu tot felul de înjosiri în războiul”, purtat împotriva băştinaşilor de acei, care declarau sus şi tare că au adus „libertate” şi „fericire” pe acest pământ strămoşesc. Născuţi într-un mediu de legendă, cu dorul de libertate permanent aprins în piept, urmaşii mândrilor răzeşi s-au pornit, în iarna anului 1941, în căutarea libertăţii. Pentru ea şi-au dat viaţa, trecând în eternitatea memoriei, fiindcă „sângele martirilor este sămânţa bisericii”.

Martirii căzuţi la Lunca şi care au murit în lagărele staliniste de muncă corecţională sunt o părticică a măcelăriei conştiinţei neamului, a talentului său masacrat. Mitropolitul Antonie Plămădeală menţiona: „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră”.

Publicarea listelor martirilor neamului „înseamnă nu doar reabilitarea victimelor comunismului, ci şi săvârşirea unui act de justiţie”. Fără aceste nume „trecutul nostru ar părea aşa cum şi-ar fi dorit autorităţile comuniste de atunci: „luminos, fără crime comise de potentaţii zilei, fără mii de morţi şi fără sânge nevinovat vărsat” de-a lungul celor cinci decenii de dominaţie a puterii sovietice pe meleagurile voievodale.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий