Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret prin care a modificat componenţa Consiliului Suprem de Securitate. Este vorba de un organism consultativ care prezintă preşedintelui recomandări în probleme de politică externă şi internă. De acum, din Consiliu nu mai fac parte miniştrii de Externe, ai Apărării, Economiei şi Finanţelor sau şeful Centrului Naţional Anticorupţie. În premieră, şi liderii partidelor politice au fost excluşi din listă. În schimb, au fost incluse persoane care fac parte din administraţia prezidenţială — scrie digi24
Președintele Igor Dodon a transmis, pe pagina lui de Facebook, că primul subiect pe agenda CSS este „investigația furtului miliardului”.
„Astăzi, 10 martie 2017, am semnat Decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate, într-o nouă componență. După cum am menționat anterior, în această listă nu se regăsesc reprezentanți din conducerea partidelor politice, așa cum era practicat anterior. În componența noului Consiliu Suprem de Securitate au fost incluse persoane care, potrivit legislației în vigoare, fac parte, din oficiu, din acest for, precum și persoane din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. În perioada imediat următoare, va fi desfășurată prima ședință a Consiliului în noua formulă, iar unul dintre subiectele prioritare de pe ordinea de zi este investigația furtului miliardului”, a scris liderul Republicii Moldova.