Iuri Fedkovyci, de la nașterea căruia s-au împlinit recent 190 de ani – jubileu marcat pe larg în ținutul nostru, este unul dintre cei mai talentați scriitori ucraineni. Numele său este indisolubil legat de nașterea literaturii ucrainene în Bucovina, precum și de dezvoltarea întregii literaturi ucrainene. Viața sa a fost dificilă și inegală, așa cum a fost și epoca în care a trăit. Cea mai mare parte a moștenirii sale literare – poezii și proză – îi încântă și astăzi pe cititori cu spiritul lor popular și cu bogăția limbii ucrainene.
Iuri Fedkovyci s-a născut la 8 august 1834, în localitatea Storoneț-Putila, situată în pitoreasca parte muntoasă a Bucovinei. În 1849, deși era foarte tânăr, Fedkovyci a plecat în Moldova, în căutarea unei vieți mai bune. Acesta este punctul de unde putem urmări contactul mediului și al spiritualității românești cu viața și creația scriitorului ucrainean. Istoricii literari ucraineni și români, într-un fel sau altul, s-au referit la aceste aspecte. Osyp Makovei, autorul volumului „Descrierea vieții lui Osyp Iuri Gordynski-Fedkovyci”, editat în 1911, amintește că în prima sa autobiografie (în total au fost trei) Fedkovyci amintește de anii 1848-1849 când a plecat în Moldova, să-și câștige „bucățica de pâine”. După cum remarcă Osyp Makovei, referindu-se la amintirile pictorului german Rudolf Rothkahl, Fedkovyci s-a aflat în nordul Moldovei – la Iași și Târgu Neamț. „Fiind în Moldova, scrie însuși Fedkovyci, mi-a dat Dumnezeu fericirea, dar poate nefericirea, de a-l cunoaște pe slăvitul pictor german Rothkahl”. Cercetătoarea contemporană a vieții și operei „privighetoarei bucovinene” (așa este supranumit Iuri Fedkovyci), Lidia Kovaleț, doctor în științe filologice la Universitatea din Cernăuți, în monografia sa „Iuri Fedkovyci. Istoria dezvoltării individualității de creație a scriitorului”, sesizează faptul că „în studiile existente nu este abordată chestiunea căutărilor de către acest talentat tânăr a sensului vieții în această situație concretă, născută de dificultăți de adaptare la un mediu lingvistic și cultural fundamental nou și la purtătorii unei mentalități complet diferite, îmbogățirii spirituale și estetice neluate în considerare, mai ales că farmacia, în care Gordynski a fost ca practicant, aparținea Mănăstirii Neamț – un centru cultural puternic din Moldova, care avea legături cu Ucraina. Doar aceste fapte oferă motive pentru modelarea unei imagini mult mai bogate și mai semnificative a vieții lui Fedkovyci decât cea care a existat până acum”. Din această constatare a doctorului în filologie, Lidia Kovaleț, reiese că viața spirituală a Moldovei de atunci a avut o influență asupra formării individualității de creație a lui Iuri Fedkovyci. Este o temă de perspectivă pentru viitoarele studii despre opera fedkovyciană.
În cea de a doua autobiografie, Iuri Fedkovyci nu amintește despre traiul său în Moldova, în schimb în cea de a treia descrie cum a fost slujitor la o bogată cucoană din Iași – Brancoveanca – care îi ajuta foarte mult pe cei nevoiași. „La ea mi-a fost foarte bine și aici m-am aflat până la atingerea vârstei de 18 ani”, scrie Iuri Fedkovyci. Tânărul Fedkovyci a făcut practică la un inginer și la o farmacie. Lidia Kovaleț face o precizare mai profundă: „Făcând practică la un inginer funciar în orașul Neamț, la un litograf în Iași și la un farmacist din nou în Neamț, la fel ca în ținutul huțulilor natal pentru el, Osyp Gordynski mult timp n-a putut să-și găsească o liniște social-psihologică, și aceea din diferite pricini. În cazul dat bariera lingvistică n-a fost decisivă, deoarece în Bucovina locuiau mulți moldoveni și cunoașterea elementară a limbii lor într-un mediu lingvistic străin, dar viu, trebuia să se aprofundeze. Datorită limbii a apărut o posibilitate unică „de a se alătura la un nou sistem de gândire și sentimente”, primind astfel „o delectare supremă” de la descoperirea „bogăției lumii și diversității a ceea ce aflăm în ea”. Una din aceste descoperiri a fost pentru Iuri Fedkovyci întâlnirea cu pictorul german Rothkahl. „Pagina moldavă a biografiei lui Osyp Gordynski (Fedkovyci) se separă în două părți: până la cunoașterea lui Rothkahl și acea legată organic cu acest pictor și scriitor”, specifică cercetătoarea cernăuțeană. Fedkovyci pe parcursul întregii veți își amintea cu bucurie și cu recunoștință de Rothkahl, numindu-l „îngerul luminii”. „În Moldova cu Rothkahl am fost fericit, consacrându-mă numai poeziei și științei”, va scrie mai târziu Fedkovyci. Iar impresiile sale romantice din tinerețe le va exprima în poezia „Noapte în Iași”.
În 1852 Fedkovyci s-a întors la Cernăuţi şi, la dorinţa tatălui său, care visa să-l vadă militar, s-a aflat zece ani în rândurile armatei austriece. O bună parte din anii de militărie i-a petrecut în Transilvania, unde a intrat în contact cu populaţia locală românească. Dragostea pentru poporul român și admirația pentru trecutul istoric al Moldovei se regăsesc în unele opere ale lui Fedkovyci, care nu au nicio legătură cu biografia poetului. În renumita poezie „Lukian cel Mare” (1863), consacrată lui Lukian Kobylița, deputat în Parlamentul de la Viena, etnic huțul, decedat în 1851 la Gura Humorului, el îl glorifică și pe domnitorul moldovean Ștefan cel Mare, numindu-l „părinte”, iar poezia „Voloşcina” (1866) are ca subiect o poveste de dragoste a unui flăcău sărac român şi a unei fete dintr-o familie ucraineană bogată.
Poeţii cernăuţeni din vremurile noastre, Vasile Leviţchi şi Mircea Lutic, au tradus în română unele opere poetice ale lui Iuri Fedkovyci. Ultima traducere în română din creația lui Iuri Fedkovyci a fost realizată de regretatul Mircea Lutic. Pentru florilegiul său de proză ucraineană – „Zăpada mieilor”, apărută la Cernăuți în 2009, Mircea Lutic a selectat din proza scurtă a lui Iuri Fedkovyci povestea „Dracul flămând ori Calea spre iad”. Cititorul român, care va lua cunoștință de această scriere fedkovyciană, neapărat va face o paralelă cu „Povestea lui Stan Pățitul” de Ion Creangă. Subiectul este foarte asemănător – argăția unui drac ca răsplată că a îndrăznit să mănânce toate bucatele menite ca pomană pentru cei nevoiași. Dacă Chirică din povestea lui Ion Creangă la sfârșitul argăției o aduce în iad pe baba vrăjitoare, Iudyk al lui Fedkovyci – pe bogătanul lacom de avere. Morala e aceeași. Ca și Creangă, Iuri Fedkovyci a scris această poveste într-un limbaj bogat, în stil „curat popular” (apreciere dată de Lesia Ukrainka), foarte expresiv și meritul traducătorului constă în aceea că el, Mircea Lutic, a găsit echivalente românești foarte reușite pentru expresiile specifice limbajului ucrainean.
Opera lui Iuri Fedkovyci constituie o pagină luminoasă a culturii ucrainene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Geneza excepțional de originală a ideilor sale estetice, influențele diverse, inclusiv cea românească, și neobișnuite pe care le-a experimentat și, în același timp, identitatea individuală profundă a scriitorului au condus la apariția unui fenomen artistic multicolor și inovator care rezistă în timp.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com