Merkel i-a declarat lui Putin că susţine integritatea teritorială a Ucrainei până-n ultima zi de aflare în post

20 08 2021 INFO 5

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care toamna aceasta îşi va încheia mandatul, a declarat după întâlnirea din 20 august cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, că până în ultima zi a aflării sale în post va susţine integritatea teritorială a Ucrainei. În timpul conferinţei de presă comune cu Vladimir Putin, Angela Merkel a accentuat: „Poziţia noastră constă în aceea, că anexarea Crimeii este o încălcare a integrităţii teritoriale a Ucrainei, de la sine se înţelege că ne vom ţinea de această poziţie”. Potrivit Angelei Merkel, în cadrul întâlnirii a fost discutată situaţia din Donbas. Cancelarul german a subliniat că Formatul Normandia se află în impas. „Formatul Normandia este unicul format politic de care dispunem pentru discutarea temelor litigioase. În momentul de faţă el stagnează. Din păcate, soldaţii ucraineni continuă să moară pe linia de demarcare. M-am străduit foarte mult pentru restabilirea acestui format”, a relevat Angela Merkel, citată de publicaţia ucraineană „Evropeiska Pravda”.

Vă amintim că după vizita la Moscova Angela Merkel va sosi în Ucraina.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий