Se pare că viaţa intră în albia ei firească, în pofida zigzagurilor epidemice şi prelungirii perioadei de carantină până la finele verii. Forţa binefăcătoare a cuvântului scris s-a dovedit a fi şi mai puternică în momentele de grea încercare şi ea poate întări imunitatea spirituală a omului.
Imediat după ridicarea restricţiilor drastice ale carantinei, s-a înviorat şi viaţa culturală – un indice important al sănătăţii sufletului. Este semnificativ faptul că la Sediul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina „Mihai Eminescu”, modernizat în „stil european”, şi la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” activitatea a fost reluată cu lansările de carte. Or, noile apariţii editoriale în graiul matern şi scrise de autorii noştri este o mărturie a dăinuirii în cuvântul artistic proaspăt a comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri.
În după amiaza zilei de miercuri, la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” publicul cititor bucovinean a participat la lansarea pe orbita noastră spirituală a câtorva cărţi de mare importanţă. Arhivistul Dragoş Olaru a editat o carte voluminoasă „Mesaje din trecut”, care conţine date inedite şi puţin cunoscute despre lumea spirituală a înaintaşilor noştri, descoperite de autor în fondurile de arhivă. Aceste „mesaje din trecut”, după cum a subliniat autorul, sunt mesaje pentru prezentul şi viitorul nostru, pentru luminarea sufletului nostru.
Publicista Maria Toacă, cea care mânuieşte cu iscusinţă pana de scriitor, a propus pentru lectură şi delectare estetică trei cărţi, două fiind ale sale – despre neamul nostru de martiri şi despre mesajul etern al Mănăstirii Voroneţ, iar una este romanul uitat al scriitoarei Viorica Chibac-Cuciureanu „La răspântia Boianului”. Doamna Maria, cu ajutorul unor consăteni-mecenaţi, i-a dat o viaţă nouă acestei opere literare, pe care criticul literar, Ştefan Hostiuc, a comparat-o cu opera de referinţă a literaturii ucrainene – „Pământ” de Olga Kobyleanska.
Al treia autor este regretatul Ilie Luceac, care în ultimele două decenii a lăsat o urmă luminoasă în cultura românească din nordul Bucovinei. Un frumos omagiu adus istoricului şi omului de cultură Ilie Luceac este cartea sa de interviuri cu 16 personalităţi bucovinene, prezentată de directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com