În pofida greutăților vieții, oamenii noștri se străduiesc să trăiască frumos. Le ajută hărnicia, dar și meșterii iscusiți pe care îi au în preajmă. Oare s-ar înnoi satele din valea Prutului cu atâtea case ca niște vile europene, dacă n-ar fi atâţia meșteri talentați?! Unii dintre ei au fost peste mări și țări, au admirat cu ochii proprii civilizația occidentală și s-au întors acasă nu numai cu valută în pungă, ci și cu idei la fel de prețioase. Au devenit constructori „de profil larg” fără diplome de model european, dar pe ce pun mâna, lucrul sporește.
Sunt întrebați și meșterii „tradiționali”. Tâmplarul, bunăoară, rămâne tâmplar chiar dacă se folosește de utilaje performante. Or, un tâmplar adevărat este acel care simte lemnul, îl pregătește pentru a face minuni din el. Roman Balahura din Horbova a învățat meseria de copil mic, fiindcă locul lui de joacă era în atelierul tatălui, iar drept jucării îi serveau bucățelele de lemn ce rămâneau de la formele perfecte ale obiectelor fixate la masa de tâmplărie. Pentru el mirosul specific al lemnului de brad se asocia cu ceva tainic.
Secretele meșteșugului de tâmplar le-a însușit de la tatăl său Dumitru, iar acela – de la bunicul Nicolae. O dinastie întreagă de tâmplari. O continuare a ei este Cristian, feciorul lui Roman Balahura. El, la fel ca și tatăl său, a absolvit la Cernăuți Şcoala tehnico-profesională care pregătește meșteri de această specialitate. Tatăl și fiul, tâmplari cu diplomă, sunt ajutați de ceilalți membri ai familiei – de soția și mama Ludmila, de fiica și sora Cristina. Fiind atât de întrebat și prețuit, Roman Balahura și-a lărgit atelierul, a procurat tehnică modernă și chiar a angajat câțiva lucrători.
Meșterul-tâmplar lucrează numai cu material calitativ. El singur pleacă la Putila și cumpără scânduri. Le usucă după o metodă a sa, iar mai departe materialul lemnos se transformă în uși de diferite modele, care nu cedează cu nimic celor puse în vânzare de firme renumite. Ba au un avantaj – sunt confecţionate din lemn natural, ceea ce este foarte folositor pentru sănătate. De aceea, Roman Balahura are permanent clienți.
Lemnul lucrat cu iscusință poate înfrumuseța locul de trai a omului, este convins tâmplarul din moși-strămoși, dl Roman Balahura din Horbova. El creează în casă o aură pozitivă. Aceasta o simți trecând pragul casei soților Balahura. Scara de lemn în formă de spirală duce la nivelul doi, iar mobila de la bucătărie seamănă cu modelele propuse de firme cunoscute. „M-am uitat prin cataloage, și mi-am ales modelul. Dar mobila am făcut-o după placul meu și-al gospodinei casei”, îmi spune domnul Roman. Mobila de la bucătărie se combină armonios cu podul modelat și căptușit cu lemn.
Cândva un bătrân tâmplar mi-a spus: „Dă-mi material și-ți fac chiar şi un avion”. Și tâmplarul de la Horbova poate face lucruri neobișnuite. Această localitate este vestită prin malăncile sale. Pentru acest carnaval de iarnă Roman Balahura și-a pus în gând să meșterească un car care urma să fie tras de boi. Un tâmplar ca el nu vede aici nimic complicat. Dar roțile? „Roți din lemn n-am meșterit niciodată, recunoaște domnul Roman. Am auzit cum se fierbe lemnul și se îndoaie. Am încercat și s-a primit. Dar dacă aveam mai mult timp, meșteream un car ca din poveste”.
Carul de la Malancă își așteaptă „a doua ieșire” pe ulițele Horbovei la carnavalul următor. E în grădina gospodarilor, încărcat cu ghiveciuri de flori.
O altă „invenție” a tâmplarului Roman Balahura este „bojdeuca Babei Cloanța” cu „picioare de găină”, așa ca în poveste. Tot pentru Malancă a fost construită. În cazul dat inspirația și ajutorul vine de la primarul satului, Dan Crâșmaru. „Pentru ea am căutat lemn vechi, căci bojdeuca din inima pădurii nu putea fi din scânduri noi. Am făcut ca „picioarele de găină” să se miște de au rămas sătenii foarte mirați. După Malancă am adus-o și am pus-o chiar lângă poarta casei mele. Părinții își aduceau copiii ca să se fotografieze lângă bojdeuca din poveste”, îmi povestește cu satisfacție domnul Roman.
Uneori ușile făcute de el se aseamănă cu cele din palatele împărătești. Poate comparația este puțin exagerată, însă atmosfera basmului o creează mâinile lui dibace, mâini de aur. El crede că prin aceste uși în casa omului intră bucuria, fericirea, buna înțelegere. Și acest gând îi dă puteri de muncă și o colosală inspirație. Or, ceea ce face, pentru binele omului face.
Dacă Roman Balahura este neîntrecut în tâmplărie, Ion Gorodinca din Bănceni (același Consiliu sătesc Horbova) – în fierărie. Pentru săteni, și nu numai, el meșterește porți din metal cu elemente de decor. 
În această privință nu cedează cu nimic meșterilor vestiți din Boian. Porțile sale sunt chiar mai trainice. Așa afirmă consătenii. Domnul Ion și toți ce-i care-l ajută nu pot să lucreze de mântuială, nu vor să-și „păteze” bunul nume de meșter-faur.
Vasile CALAŞCIUC
Fotografii de autor
Meșter-faur, mâini de aur
