Bustul lui Eminescu, despre care Vasile Gherasim menţiona că „prin aşezarea bronzului masiv pe soclul de granit am vrut numai să accentuăm că steaua n-a murit, că azi o vedem şi e între noi simbol veşnic al unei vieţi pline de afirmare, al unei vieţi creatoare în cel mai amplu înţeles al cuvântului”, după cum afirmă cercetătorul Victor Macarie, „a ajuns, miraculos, în faţa Liceului „Mihai Eminescu” din Botoşani”.
Au rămas doar teii din fostul Parc „Arboroasa” ca să-i ducă dorul.
Ziarul „Glasul Bucovinei”, care apărea la Cernăuţi, a inserat în paginile sale un şir de materiale despre comemorarea în Bucovina a semicentenarului de la trecerea în nemurire a Luceafărului poeziei noastre. Astfel, la 15 iunie 1939 menţiona că Universitatea Cernăuţeană a „comemorat, într-un cadru deosebit de festiv, cei cincizeci de ani de la moartea marelui nostru Eminescu”.
Oprindu-se asupra legăturii Poetului cu Ţinutul codrilor de fagi, Teofil Sauciuc-Săveanu, prorector al Universităţii, a subliniat: „Bucovina şi, în special Cernăuţii, adăpostindu-l ca elev, i-au fost cu deosebire dragi marelui poet. Mihai Eminescu n-a uitat niciodată de dulcea Bucovină, pe care a vizitat-o şi în 1875, la împlinirea tristului centenar de răpire, când el, poetul, a lansat în taină cunoscuta broşură a lui Mihail Kogălniceanu. Dar faptul că Eminescu a iubit din tinereţe fragedă meleagurile noastre se remarcă şi în opera-i lirică. Frumoasa odă „La Bucovina” este semnificativă în această privinţă. Iată de ce nu trebuie să ne surprindă faptul că în această Bucovină, iubită de poet, apare „Buletinul Mihai Eminescu”, singura revistă monografică de acest fel din întreaga noastră literatură”.
Peste trei zile, amintita publicaţie releva că Secţia din Cernăuţi a „Ligii Culturale” a organizat duminică, 18 iunie, acelaşi an, un frumos festival în cinstea memoriei Luceafărului, la care a contribuit corul Societăţii „Căminul M. Eminescu” din Mănăstirişte (o suburbie a Cernăuţiului). În timpul solemnităţilor a luat cuvântul profesorul Ilie Mandiuc, care în discursul său a evocat date însemnate din biografia genialului Poet, a povestit despre perioada cernăuţeană a elevului Mihăiţă Eminovici, despre pribegia Poetului, în timpul căreia „fugarul din Ipoteşti” a ascultat „respiraţia întregii ţări româneşti,… descoperind acel miracol al unităţii etnice de limbă, de simţire şi gândire” a neamului nostru, despre Sărbătoarea de la Putna, „aranjată de Eminescu”. Ilie Mandiuc a subliniat că poezia lui Eminescu „e strai de purpură şi aur şi înfăţişează din punct de vedere al formei cea mai desăvârşită originalitate de expresie în literatura noastră”.
Problema deschiderii unui Muzeu al Luceafărului poeziei noastre în oraşul în care tânărul de şaisprezece ani a plâns prima sa poezie la moartea mult iubitului său profesor Aron Pumnul şi de unde a pornit în nemurire i-a preocupat întotdeauna pe oamenii de bună credinţă din Ţinutul codrilor de fagi. Bunăoară, la 5 ianuarie 1942, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina a înaintat Preşedintelui Academiei Române o scrisoare cu următorul conţinut: „În casa, care a fost proprietatea profesorului Aron Pumnul şi în care a locuit Mihai Eminescu-elev, Societatea noastră intenţionează să deschidă un muzeu, în care să se perpetueze amintirea celor doi dispăruţi. Pentru a complecta colecţiile acestui muzeu, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a îngădui delegatului nostru… cercetarea manuscriselor şi a tuturor relicviilor rămase la Academie de la Eminescu şi Pumnul, precum şi fotografierea lor. Cu deosebită stimă: C. Loghin”.
Referindu-se la oraşul Cernăuţi, atestat pentru prima dată la 8 octombrue 1408 într-un hrisov al lui Alexandru cel Bun, domnitor al Statului Moldovenesc, în componenţa căruia intra şi târgul de pe malul Prutului, eminescologul Victor Crăciun afirmă: „Aici, Eminescu împlinea formalităţile celei de a doua şcoli a vieţii: întâlnirea cu scrisul naţional şi universal, care se adăuga primei trepte, primare, naturale şi intuitive, deprinsă la Ipoteşti până la vârsta de şapte-opt ani. Şcoala sub privegherea lui Aron Pumnul îl maturizează brusc, gimnazistul acumulând între 1858 şi 1863 cunoştinţe docte şi definitive pentru care alte minţi s-ar fi trudit mai bine de un deceniu. Aici se aşează mai întâi, pornind de la conceptul dascălului său patruzecioptist, stratul istoric şi literar absolut trebuitor în tot ce va săvârşi în curând. Fără această şcoală trainică, fără „Lepturariul” lui Aron Pumnul, fără cărţile din Biblioteca gimnaziştilor, pregătirea timpurie a poetului, întreaga lui dragoste de neam, de limbă, de obiceiuri ar fi întârziat, literatura lui s-ar fi zămislit mai greoi şi ar fi fost amânată manifestarea geniului, poate s-ar fi micşorat creaţia eminesciană cu câţiva ani buni de poezie. „Universitatea” Aron Pumnul a însemnat totul pentru începuturile lui Eminescu”.
Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi