Partea rusă nu a participat la audieri, însă în cadrul procedurilor arbitrale ulterioare intenționează să-și apere în mod consecvent poziția, inclusiv în ceea ce privește lipsa unei competențe necesare din partea instanței.
Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, comentând decizia Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării în legătură cu Moscova, a declarat că a fost exclusă posibilitatea invocării Convenției ONU din 1982 privind dreptul mării pentru a rezolva incidentul din strâmtoarea Kerci.
«După cum a afirmat în mod repetat partea rusă, declarațiile făcute atât de Rusia, cât și de Ucraina, la semnarea și ratificarea Convenției ONU privind dreptul mării din 1982, exclud posibilitatea utilizării procedurilor de soluționare a litigiilor din cadrul Convenției privind incidentul din 25 noiembrie 2018 din strâmtoarea Kerci» , se spune în comentariul de pe site-ul Ministerului rus de Externe.
Amintim că cele trei nave ucrainene au fost capturate în apropierea coastei Crimeei anexate pe 25 noiembrie anul trecut. 24 marinari au fost arestați și se află în prezent într-un centru de detenție din Moscova, autoritățile ruse acuzându-i că de trecere ilegala a graniței de stat.