Forfotă mare la Iordănești. Joi, în această localitate românească sosesc trei miniștri pentru a participa, începând cu ora 9.00, la inaugurarea școlii locale. Este vorba de miniștrii de Externe ai ucrainei și României, Pavlo Klimkin și Teodor Meleșcanu, precum și ministrul ucrainean al Învățământului, Lilia Grynevyci.
Construcția școlii din Iordănești a început în anul 2011. Lucrările s-au efectuat cu mari întreruperi din cauza lipsei fondurilor necesare. Părinții au trebuit chiar să recurgă la acțiuni de protest, nu lăsau copiii să meargă în clădirea școlii vechi de peste 150 de ani, aflată în stare avariată. Costurile de construcție a noii școli au fost estimate la circa 40 milioane de grivne.
După festivitatea dedicată inaugurării școlii din Iordănești cei trei miniștri au programate întâlniri cu oficialitățile regionale și liderii asociaţiilor naţionale româneşti din regiunea Cernăuţi. Implementarea noii Legi a Învățământului în școlile cu predarea în limbile minorităților naționale va constitui subiectul fierbinte al discuțiilor de joi. În urma reuniunii oficiale a miniștrilor la Administrația Regională de Stat din Cernăuți este planificată o conferință de presă comună. De asemenea, miniştrii vor depune flori în fața monumentelor lui Taras Șevcenko și Mihai Eminescu din capitala Bucovinei. Va urma întâlnirea ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi la Consulatul General al României la Cernăuţi.
Începând cu orele 15.00, cei trei miniştri se vor întâlni cu liderii comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi în incinta Corpului central al Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci“.
În același timp, miercuri autoritățile au anunțat despre finalizarea construcției clădirii anexe de la Complexul Instructiv-Educativ de la Târnauca, care în viitorul imediat urmează să fie dată în exploatare.
Reamintim că noua Lege a Învățământului din Ucraina a intrat în vigoare pe 28 septembrie, urmând să fie implementată treptat până în anul 2020. Românii din Ucraina și guvernele mai multor state, inclusiv România, au declarat că noua lege încalcă flagrant drepturile minorităților etnice din Ucraina și contravine Constituției ucrainene și obligațiilor internaționale asumate de Kiev.