Recent, Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți a fost vizitată de ministrul român al Justiției Tudorel Toader.
Demnitarul român s-a deplasat la Cernăuți pentru a participa la lucrările din cadrul Consorțiului Transfrontalier al Universităților din Ucraina, Republica Moldova și România, a cărui președinție a fost preluată de Prof. univ. dr. Stepan Melniciuk, Rectorul Universităţii Naţionale din Cernăuţi.
În cadrul reuniunii, de asemenea, au participat Prof. univ. Petro Focuk, Prorectorul pentru Activitatea științifică și Relații Internaționale, Prorectorul pentru Afacerile Economice, contabilul-șef Silvia Marut, Asistentul rectorului, Prof. Doctor în drept Sergii Nejurbidî și Șeful Direcției Relații Internaționale Sergii Lukaniyk.
Pe parcursul desfășurării lucrărilor, părțile au abordat procedurile şi metodologia realizării proiectul comun de cercetare „Codul penal al lui Alexandru Ioan Cuza”, proiect inițiat la începutul anului 2017 de Prof. Doctor în drept Sergii Nejurbidî.
Reuniunea care a durat mai mult de două ore, a fost foarte constructivă, se menționează pe siteul universității naționale din Cernăuți. Rectorul universității din Cernăuți Stepan Melniciuk a apreciat în mod deosebit importanța desfășurării reuniunii, menționând că proiectul de cercetare este primul proiect din cadrul Consorțiului Transfrontalier al Universităților statelor vecine.
Ministrul român al Justiției, Tudorel Toader, a subliniat necesitatea unei intensificări a procesului de muncă pentru realizarea cu succes a proiectului, spunând totodată că oamenii de știință din România și Republica Moldova sunt cointeresați în implementarea acestui proiect.