Republica Moldova şi Ucraina îşi vor consolida relaţiile şi vor continua colaborarea comercial-economică dintre cele două ţări, axându-se pe finalizarea proiectelor iniţiate. Opinia a fost exprimată în cadrul unei discuţii telefonice dintre ministrul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici cu prim-viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice şi Comerţului din Ucraina, Stepan Kubiv.
Potrivit lui Chiril Gaburici, Ucraina este un partener strategic pentru Republica Moldova. Ministrului Economiei și Infrastructurii din țara vecină, în cadrul discuției telefonice, a reiterat necesitatea menţinerii unui dialog continuu în diferite domenii, inclusiv transporturi, infrastructură, sectorul agroalimentar și cel energetic, mediu etc.
La rândul său, vicepremierul Stepan Kubiv, a apreciat colaborarea dintre Ucraina și Moldova. Acesta a reiterat importanța implementării Foii de parcurs pentru dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru anul 2018, semnată în octombrie 2017. Documentul stabilește direcțiile prioritare pe agenda bilaterală și exprimă intenția fermă a celor două state de a continua colaborarea în implementarea Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană.