Satul Molniţa, situat între lunca Prutului şi codrii Herţei, este mai vechi decât Cernăuţiul, atestat pentru prima dată în hrisoavele domneşti din anul 1400. Pe panoul de la intrarea în sat figurează aceste date. El este fixat lângă statuia unei sătence cu un snop de grâu, simbolizând şi ocupaţia principală a localnicilor, şi belşugul.
„Colac de salvare” european
Pe timpurile nu prea îndepărtate Molniţa şi câteva sate învecinate formau un sovhoz puternic, cu specialişti şi agricultori vestiţi în spaţiul ex-sovietic. Pe la sfârşitul anilor 70 s-a întors la vatră cu diplomă de inginer dl Mihail Malancă. După destrămarea URSS, s-a desfiinţat şi sovhozul din Molniţa. Inginerul Mihail Malancă a rămas fără un loc de muncă stabil. Grijile l-au dus chiar la câştig peste hotare, însă cel mai mare câştig îl consideră încrederea pe care i-au acordat-o în anul 2006 consătenii, alegându-l primar. Şi, iată, în decursul a 10 ani îndeplineşte această funcţie şi în condiţiile când agricultura şi belşugul nu mai sunt sinonime.
– Bugetul local se ţine în mare parte pe impozitul funciar şi pe taxa pentru arendarea terenurilor de pământ, a precizat domnul primar. Principalul arendaş este Firma „Kolosok-2”, care lucrează circa 200 hectare de terenuri arabile ale consătenilor noştri, iar în încăperea fostei staţii de maşini şi tractoare funcţionează un gater. De prelucrarea lemnului se ocupă şi o altă firmă – „Karpatia-Buk”, de la ea primind încasări solide în buget. În total, pe teritoriul satului sunt vreo 15 obiective private, majoritatea lor fiind unităţi comerciale.
– În anul 2006, când am fost ale
s pentru prima dată primar, continuă domnul Mihail Malancă, gazificarea satului abia începuse. Am dus la bun sfârşit această lucrare şi în prezent din cele 634 de case ale gospodarilor, 450 sunt conectate la reţeaua de gaz. În legătură cu majorarea preţului la gaz, mulţi săteni fac rost şi de lemne. În cazul dat subvenţiile îi salvează pe oameni.
Primarul Molniţei consideră că la începutul activităţii sale a fost ajutat de… Europa.
– Am riscat şi am acceptat realizarea a două proiecte europene, povesteşte dl Mihail. 90 la sută din suma prevăzută de ele erau banii comunitari, iar 10 la sută trebuia să asigure Consiliul sătesc. Am vorbit cu oamenii, le-am explicat avantajele acestor proiecte şi ei au pus mână de la mână şi am adunat suma necesară. În schimb, am făcut reparaţii capitale la grădiniţă, am pus un gard nou, au fost iluminate uliţele satului pe distanţa de 3,5 km.
– În prezent am ajuns în situaţia când nu ne mai salvează proiectele europene, afirmă dl Mihail. Se simte necesitatea creării unei comunităţi teritoriale mai mari pentru a supravieţui vremurile de criză.
Gânduri şi sentimente înălţătoare
Până se va clarifica problema formării comunităţii teritoriale, primarul de la Molniţa grăbeşte cu repararea drumurilor şi planifică să pună un gard nou la biserică. Lăcaşul de închinare al satului se află în proces de reînnoire. Pereţii interiori ai bisericii au fost proaspăt văruiţi şi pe fondal alb urmează să fie pictate chipuri de sfinţi şi scene din Evanghelie. În momentul de faţă părintele Vasile Molodeanov din satul Târnauca şi Dan Spătaru din Horbova zugrăvesc altarul. Părintele Vasile mi s-a destăinuit că de 12 ani se preocupă de pictura sacrală şi a creat iconostasul mai multor biserici din raion şi din alte localităţi.
– Se înnoieşte nu numai altarul, ci se primenesc şi sufletele celor ce se închină în faţa altarului, remarcă părintele Vasile.
Vechea Biserică de la Molniţa are hramul Înălţarea Domnului, ca şi vestita Mănăstire din Bănceni, situată la o depărtare de numai 2 km. Această apropiere face şi mai înălţătoare gândurile şi sentimentele enoriaşilor, exprimate în rugăciune.
„De ce nu avem cărţi româneşti pentru copii?”
Clădirile şcolii şi Casei de cultură sunt o podoabă a Molniţei. În incinta Căminului cultural se află Biblioteca şi galeria de tablouri ale pictorului molnicean Dumitru Jitaraşu. Rar unde vei vedea aşa ceva. De asemenea, rar în care localitate la bibliotecă lucrează soţul şi soţia. La Molniţa în calitate de bibliotecari activează Ludmila şi Vasile Alazaroaie. Dispunând de spaţiu mai mare, doamna Ludmila a creat la bibliotecă o expoziţie permanentă „Din comoara bunicii” – o adevărată sală de muzeu etnografic.
Pentru a atrage la bibliotecă mai mulţi cititori, îndeosebi tineret, reţeaua de Internet de aici este asigurată de soţii-bibliotecari Alazaroaie.
– Biblioteca noastră poartă numele regretatului poet Ion Chilaru, originar din Molniţa. Am amenajat un stand cu creaţiile lui. De asemenea, la Molniţa s-a născut şi poetul Simion Gociu. Avem în bibliotecă toate cărţile acestor doi oameni de litere – mândria satului nostru.
Dar, iată, problema care o nelinişteşte pe şefa bibliotecii:
– Nu avem cărţi româneşti pentru copii. Cele de pe rafturi sunt toate cu caractere chirilice, încă din perioada sovietică. Neavând altele, copiii sunt nevoiţi să se mulţumească şi cu acestea.
Unii molniceni, stabiliţi cu traiul în alte părţi, au făcut donaţii bibliotecii din sat.
– Suntem recunoscători pentru asemenea cadouri, deşi printre ele nu se află nici o carte românească…
Ne este înţeleasă îngrijorarea bibliotecarei. Dacă la Molniţa se fac lucruri frumoase pentru prosperarea spirituală, ar trebui ca cineva să se preocupe de faptul ca micuţii satului să citească basme în limba mamei, pentru a nu se înstrăina de neam, cultură şi tradiţii.
Vasile CARLAŞCIUC
Fotografii de autor