Fiecare român tinde ca, măcar o singură dată în viață, să se închine moaștelor slăvitului și viteazului domn și „atlet al lui Hristos”, unicul canonizat dintre toți acei care au ținut sceptrul Moldovei medievale, de la Mănăstirea Putna. La începutul lunii iulie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe sfântul său – voievod și apărător al credinței, Ștefan cel Mare și Sfânt, la Putna sosesc din toate cele patru zări pelerinii.
Ștefan cel Mare și-a pregătit propria lespede funerară încă din timpul vieții, lăsând, firește, urmașilor grija de a completa inscripția cu data exactă a morții sale și cu numărul anilor de domnie, pentru care a rezervat spații corespunzătoare pe cantul ei, dar care, din motive neatestate documentar, au rămas totuși necompletate, așa cum se văd și astăzi. Numărul anilor de domnie, ca și anul, luna, ziua și ora morții sunt menționate în schimb pe acoperământul de mormânt al marelui voievod, lucrat din porunca fiului său Bogdan al III-lea Vlad: „…a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni” și s-a „strămutat spre lăcașul de veci în anul 7012 (1504), luna iulie, ziua 2, în ziua de marți, la ceasul al patrulea din zi”.
Mormântul lui Ștefan cel Mare din „Ierusalimul Românesc”
