Așa e în toată Europa, cu excepția Ucrainei
În regiune se desfășoară secerișul. Timpul este favorabil și gospodăriile agricole, de toate formele de proprietate, tind să strângă recolta de pe cele 52 mii hectare de culturi cerealiere de toamnă cât mai operativ. În raionul Hliboca cea mai mare întreprindere agricolă „Visul Hlibocii” dispune de circa 2.500 hectare însămânțate cu rapiță de toamnă. În funcțiune au fost puse 19 combine moderne, care deja au strâns recolta de pe a cincea parte a întregului masiv cu cultura respectivă. Recolta la hectar de 20 centnere îndreptățește așteptările și eforturile agricultorilor, aceștia străduindu-se să încheie secerișul în timp de 6 zile lucrătoare.
Șefa Direcției pentru dezvoltarea agroindustrială din cadrul Administrației Raionale de Stat, Dorina Tarâța, a precizat că a început recoltarea orzului de toamnă în gospodăriile individuale ale sătenilor.
Pe masivul cerealier al raionului Herța lucrează o singură combină – „Don-1500”. După cum ne-au comunicat specialiștii de la Direcția pentru dezvoltarea agroindustrială din cadrul ARS Herța, recolta a fost strânsă numai de pe 60 hectare, deci, secerișul abia a început. În următoarele zile Firma „Kolos-2”, care arendează cotele de pământ din șase localități herțene, va trece la recoltarea rapiței de toamnă. Această întreprindere, precum și Gospodăria „Biruința” din Horbova, condusă de Viorel Șvabu, Gospodăria experimentală din Țureni, condusă de Victor Stașcu, dispun de tehnica necesară și de combustibil în cantități suficiente pentru a desfășura secerișul în termene optime. Anul curent, pronosticul este îmbucurător, dar și masivul cerealier este mai mare – cu 5 la sută față de cel din 2015. Agricultorii locali au micșorat suprafețele cu rapiță de toamnă și le-au mărit pe cele cu cerealiere timpurii.
În una dintre cele mai mari gospodării din raionul Noua Suliță – „Spicul de aur” – urmează să fie treierate grânele de pe circa 2.000 hectare – la Stroiești și Vancicăuți. Orice campanie agricolă, dar mai ales secerișul, aici este foarte bine organizată. Recolta din hambare este doar primul pas. La fel de importantă este şi realizarea ei. „Prețurile la cereale se schimbă permanent. Dimineața poate să fie un preț, iar după amiază – cu totul altul, constată unul dintre adjuncții conducătorului gospodăriei, Artiom Gligor. Trebuie să știi să realizezi producția, altfel rămâi în pierdere. Oricum, prețul la cereale nu asigură mare venit agricultorilor. Cheltuielile sunt mari din cauza prețului la îngrășăminte, la combustibil. Nu se poate ca să fie unul și același preț la motorină pentru automobile și combine. În țările europene el este diferit, în prețul combustibilului pentru automobile intră și impozitul pentru drumuri, iar combinele și altă tehnică agricolă nu au nimic comun cu drumurile. Ele funcționează pe lanuri”.
Or, funcționarii trebuie să înțeleagă că ceea ce se face în folosul agricultorului, se face și în folosul poporului, și în folosul statului.
Foto de Andrii ROMANŢOV