Alianța Nord-Atlantică a recunoscut aspirația Ucrainei de a obţine statutul de membru deplin în cadrul organizației – se arată într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al NATO.
Astfel, la secțiunea privind extinderea Alianţei, se precizează că Bosnia și Herțegovina, Georgia, Macedonia și Ucraina și-au manifestat dorința de a adera la NATO.
„În prezent, patru țări partenere și-au manifestat aspirația de aderare la NATO: Bosnia și Herțegovina, Georgia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Ucraina” – se arată în document.
În plus, această pagină conține o explicație a calităţii de „stat aspirant”, pe care o deţine acum şi Ucraina.
„Țările care şi-au manifestat interesul pentru aderarea la Alianță primesc iniţial o invitație de a se alătura dialogului intensificat cu NATO referitor la dorința lor de aderare și reformele în acest sens” – se arată în nota de clarificare.
Agenţia de presă RBC atrage atenţia că, până acum, Alianța a refuzat să recunoască oficial dorința Ucrainei de a obţine statutul de membru cu drepturi depline al NATO, notează Rador.