E greu să fii mamă purtătoare? Ce spune soţul, ce spun proprii copii? E trist să predai copilul după naştere? O ucraineancă a vorbit cu DW deschis despre sentimentele şi experienţele ei.
Alina Stachorsjka este una din cele aproximativ 1.500 de ucrainence care au adus pe lume anul trecut copii pentru străini. Pentru femeia în vârstă de 32 de ani din Harkov, care are doi fii proprii, a fost a treia oară că a fost mamă purtătoare. Pe primul băiat fosta vânzătoare l-a adus pe lume pentru un cuplu din Irlanda pe când avea doar 21 de ani, pe ceilalţi doi pentru o pereche din Germania şi o pereche din India, cu care Alina Stachorsjka întreţine până astăzi relaţii de prietenie. Spre deosebire de alte mame purtătoare, Alina a fost dispusă să ofere DW un interviu cu numele ei real. Numai despre banii pe care i-a încasat nu a vrut să spună nimic, fiindcă îi este interzis prin contract. DW a aflat însă din alte surse că ucrainencele încasează în medie 15.000 de euro pentru a purta o sarcină.
Deutsche Welle: Cum aţi ajuns să fiţi mamă surogat?
Alina Stachorsjka: Prima oară eram încă foarte tânără. Pe atunci relaţia cu primul soţ se destrămase. A trebuit să-l părăsesc. Dar nu aveam locuinţă pentru mine şi pentru fiul meu, care avea pe atunci trei ani şi jumătate. Mai întâi am locuit o jumătate de an la bunica mea. Căutam de lucru dar nu aveam nicio calificare. Printr-un inserat am aflat de programul de mame purtătoare. Cu banii din acest program am putut să-mi închiriez o locuinţă. La analizele din clinică m-am dus cu fiul meu. Mă aştepta acolo pe culoar. Câteodată îl duceam la bunica mea.
Aţi luat greu decizia?
Nu am avut nici cea mai mică îndoială fiindcă ştiam pentru ce o fac. Desigur, mi-a fost teamă. Mă gândeam că nu voi fi selectată fiindcă sunt prea tânără. Dar totul a decurs bine şi am născut un copil. Mai târziu un al doilea şi apoi un al treilea.
Ştiau părinţii dumneavoastră despre asta?
Da. Ei trăiesc în Rusia. Când s-au mutat acolo, eu am rămas la bunica mea la Harkov, oraşul în care m-am născut.
Cum au reacţionat părinţii la decizia pe care aţi luat-o?
Bine. Nu au existat deloc probleme. Nu am ascuns nimic, nici vecinilor, nici prietenilor şi nici rudelor. Desigur, unii au gândit urât despre mine, că îmi vând copilul şi alte asemenea. Dar multe dintre prietenele mele, 10 până la 15, au luat şi ele parte la program, la recomandarea mea.
Clinicile susţin cel mai adesea că mamele purtătoare vor să ajute cuplurile care nu pot avea copii.
Vă spun cinstit că nu m-am dus acolo ca o Maică Tereza care vrea să ajute cupluri care nu pot avea copii. Voiam în primul rând să câştig bani. Acesta este adevărul. Am până în ziua de azi contact cu părinţii şi ei îmi sunt foarte recunoscători. Şi mă bucur că i-am ajutat. Dar în context eu mi-am urmărit cu precădere propriul ţel.
Deci nu sunteţi de părere că a fi mamă purtătoare înseamnă în fapt exploatarea femeii?
Dacă o femeie se decide să facă asta, atunci ştie de ce o face. Mie mi s-a comunicat o sumă şi am ştiut ce pot cumpăra pentru banii aceia. Eu nu văd aici nicio exploatare.
Pe ce aţi cheltuit acei bani?
După prima dată când am fost mamă purtătoare am plătit jumătate dintr-un apartament cu trei camere, după a doua am plătit jumătate dintr-un apartament cu două camere. Mai târziu le-am vândut pe amândouă şi am cumpărat o garsonieră. Şi pe aceea am vândut-o ulterior. Când am primit apoi banii după ce am fost a treia oară mamă purtătoare ne-am putut cumpăra o casă la Harkov şi două maşini. Atât de mulţi bani nu aş fi putut câştiga altfel în toţi acei ani.
V-a fost greu, fizic sau psihic, să fiţi mamă purtătoare?
Prima dată a fost dificil. Aveam greţuri caracteristice primelor luni de sarcină, nu puteam să mă duc nicăieri şi aveam un copil mic. Stăteam doar între patru pereţi. Dar a doua şi a treia oară ştiam ce mă aşteaptă. Şi mi-a fost mai uşor. Neplăcut este doar că trebuie să mergi frecvent la clinică pentru analize şi injecţii. Nu mi-e frică când mi se recoltează sânge, dar de injecţii mă tem.
Despre ce injecţii a fost vorba?
Hormoni. Injecţii cu Progesteron.
Există limitări în cazul unei astfel de sarcini?
Trebuie să ai mare grijă de tine şi să mănânci bine. Ai voie tot, în afară de sex, fumat şi băuturi alcoolice.
Ce crede soţul dumneavoastră despre mamele purtătoare?
Suntem căsătoriţi de patru ani. Ultima dată când am fost mamă purtătoare eram deja căsătoriţi. Soţul meu s-a opus categoric. Dar i-am spus că altfel nu se poate. El este lăcătuş şi primeşte salariul când şi când. Dat fiind că avem un fiu împreună nu pot să mă duc să muncesc. Dar trebuie să ne plătim întreţinerea la locuinţă şi trebuie să mai şi mâncăm. Când am trecut cu bine peste analize şi nu am dat semne că vreau să renunţ, el s-a împăcat cu gândul. Dar i-a fost greu să mă vadă însărcinată, purtând un copil străin. El ar mai vrea o fiică, dar eu nu mai vreau să fac copii. Am deja doi, îmi ajunge. Treptat, el s-a resemnat şi cu asta. Are acum o maşină şi se simte bine.
Au existat şi alte conflicte?
Absolut deloc. De câte ori a trebuit să mă duc la ecograf, m-a dus el cu maşina. Dacă am avut noaptea poftă de ananas sau rodii, s-a dus şi mi-a adus. S-a purtat de parcă ar fi fost propria noastră sarcină.
În timpul sarcinilor aţi avut sentimente diferite faţă de copiii proprii şi cei «străini»?
Da. Am simţit că nu sunt copiii mei, dar i-am tratat cu grijă. Aşa cum se cuvine. De exemplu, când am fost a treia oară mamă purtătoare, tatăl copilului mi-a trimis din India cântece pe care le-a cântat în limba sa, să le pun copilului din pântec să le asculte. Trebuie să recunosc că am făcut asta o dată sau de două ori pe lună şi nu în fiecare zi. În schimb, cu proprii mei copii am stat de vorbă. A fost cu totul altfel. Aici ştiam că trebuie să nasc copilul şi să-l predau. Atât. Sincer, nu am avut niciun sentiment de iubire.
Nici măcar după naştere?
(pauză de gândire) Când am văzut pentru prima dată ultimul copil, el se afla în salonul nou-născuţilor. Tocmai semnam documentele când băieţelul a început să plângă. Niciunul din medici sau din asistente nu s-a dus la el fiindcă erau toţi ocupaţi cu mine şi cu acele hârtii. Nu s-au grăbit nici să-i dea măcar o suzetă. Cumva mi s-a făcut milă de el şi am vrut să-l iau în braţe. Dar am fost rugată să plec. Fireşte, după aceea am plâns. A fost totuşi greu.
Bebeluşi născuţi de mame purtătoare îşi aşteaptă părinţii într-un hotel din Kiev
Mai târziu, când am fost externată din clinică, am fost împreună cu soţul meu să vizităm părinţii copilului, care închiriaseră o locuinţă la Harkov. Acolo am luat băieţelul în braţe. Mâinile au început să-mi transpire şi să tremure. L-am dat imediat tatălui său în braţe. Iar soţul meu a spus că ar fi mai bine să mergem acasă.
Părinţii băieţelului nu au fost şi ei în clinică?
Când am născut, mama nu a reuşit să ajungă la timp la Harkov. Numai tatăl a fost acolo. Iar copilul a rămas în clinică până când am fost externată. Tatăl venea în fiecare zi şi stătea mai multe ore cu fiul său. În restul timpului, copilul a stat cu medicii şi cu asistentele.
Aţi avut aceleaşi sentimente şi prima şi a doua oară când aţi fost mamă purtătoare?
Prima dată am fost complet indiferentă. A doua oară am alăptat bebeluşul. Când mi-a fost luat de la sân mi-a fost destul de greu. M-am gândit adesea la acel copil. După aproximativ o jumătate de an, părinţii lui mi-au trimis fotografii în care băieţelul şedea şi zâmbea. Am fost mişcată până la lacrimi. M-am bucurat să-l văd. Vreau să văd cum cresc aceşti copii, vreau să ştiu cum se conturează viitorul lor.
Ştiu fiii dumneavoastră proprii de aceşti copii?
Cel mic nu înţelege încă lucrurile astea, fiindcă nu a împlinit încă patru ani. Cel mare ştie. Nu-şi aduce aminte de prima dată când am fost mamă purtătoare, fiindcă era prea mic pe atunci. De a doua oară îşi aminteşte, fiindcă părinţii copilului au venit şi ne-au vizitat şi i-au adus şi lui cadouri. Ştie că am fost însărcinată şi ştie şi de ce.
Sunteţi încă în contact cu toţi părinţii copiilor?
Prima dată când am fost mamă purtătoare am cunoscut-o pe mamă abia după naştere. Ea este din Irlanda. Nu avem legături. Dar cu ceilalţi părinţi sunt în contact. În 2013 am fost a doua oară mamă purtătoare şi am adus pe lume un băieţel pentru o familie din Germania. Facem schimb de mesaje pe WhatsApp. În octombrie au fost în vizită la Harkov, după şapte ani. Au vrut să-i arate băiatului unde s-a născut şi să mă prezinte. Dar mama lui încă nu a avut curajul să-i spună întregul adevăr, să-i spună cine sunt. I-am fost prezentată ca o cunoştinţă.
Cum a fost pentru dumneavoastră să vedeţi băiatul? Aţi avut pentru el sentimente materne?
Nu. Mi-a fost limpede că nu este fiul meu. Dar când m-am dus să mă întâlnesc cu ei, am plâns, fiindcă nu ştiam cum să mă comport.
Aţi fost invitată să-i vizitaţi în Germania?
M-au invitat, dar cumva parcă nu-mi vine să mă duc acolo. Iar băiatul pe care l-am născut pentru perechea din India are abia cinci luni. Tatăl lui îmi trimite în permanenţă prin WhatsApp fotografii cu el. Iar eu transmit mereu urări de sănătate şi noroc.
Vreţi să deveniţi şi a patra oară mamă purtătoare?
Vreau asta. Dacă în ciuda vârstei pe care o am şi a multelor naşteri sunt încă selectată, sunt gata să fac asta. Pentru ultima dată.
Interviu realizat de Mykola Berdnyk
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com