O adevărată filieră de falsificat permise de conducere ucrainene funcţionează cu succes în judeţul Suceava

479477maxim

O adevărată filieră de falsificat permise de conducere ucrainene funcţionează de câţiva ani în judeţul Suceava, iar în ultima perioadă a luat o amploare deosebită, informează ziarul Monitorul de Suceava.

Zeci de şoferi de cetăţenie română au fost opriţi în trafic şi au prezentat la control permise emise de autorităţile din Ucraina. În final, s-a dovedit că majoritatea acestor acte erau false, iar în unele cazuri mai vechi s-au dat deja şi condamnări în instanţă.

În urma unui eveniment rutier, unul dintre primii suceveni care a fost prins la volan şi a prezentat la control un permis de conducere ucrainean, a recunoscut că a obţinut permisul pe căi ilegale. A fost întocmit un dosar penal, iar la final procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a cetățeanului.

Procesul s-a derulat la Judecătoria Rădăuţi, iar rezultatul a fost cel previzibil: permisul de conducere era fals. Aşa se face că bărbatul a fost condamnat pentru comiterea mai multor infracţiuni.

El a primit 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicităţii, 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului. Pedepsele au fost contopite, iar bărbatul a rămas cu o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare.

Interesante sunt şi concluziile expertizei din acest dosar: „După efectuarea constatării tehnico-știinţifice (expertizei) au rezultat o serie de elemente caracteristice de deosebire în ceea ce privește fotografia, textele și simbolurile de pe permis, în concluzie, permisul este contrafăcut”.

Un permis falsificat ar costa în jur de 1.000 de dolari

Mai mult, în urma verificărilor derulate în acest dosar s-a constatat că sucevanul avea paşaport valabil, dar în perioada când ar fi susţinut examen pentru obţinerea permisului de conducere din Ucraina, adică în aprilie 2011, nu figurează că a ieşit din ţară. Numărul mare de permise de conducere ucrainene falsificate descoperite tot mai des în ultima perioadă duce la concluzia că la mijloc este o filieră bine structurată, iar faptul că elementele de identificare din document sunt destul de bine realizate arată că la mijloc nu este vorba de ageamii.

Din sursele pe care le avem, se pare că pentru un permis de conducere ucrainean falsificat se plătesc circa 1.000 de dolari. Rămâne de văzut dacă structurile de combatere a criminalităţii organizate din Suceava au mai multe date despre acest adevărat fenomen şi dacă la mijloc sunt implicate şi persoane din Ucraina.

Continuare  aici:

Добавить комментарий