O biserică în lume e un lucru drag și sfânt…

13 07 ES 1

În satul bucovinean Pătrăuții de Jos a început cu câțiva ani în urmă construcția unei noi biserici. Biserica respectivă se află pe drumul ce duce spre unul din marile cătune ale satului numit Ilinca. Așa a vrut bunul Dumnezeu ca noua biserică să aibă pe ocrotitorii săi Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

La 12 iulie, în mijloc de vară, noua biserică pătrăuceană își serbează hramul, așa cum e tradiția creștină la noi, la creștinii ortodocși. În acest an, deși an greu, pentru noi, cetățenii Ucrainei, totuși biserica a adunat sute de enoriași în fața altarului de vară improvizat special pentru acest eveniment deosebit. Un mare sobor de preoți în frunte cu Episcopul Nichita (Episcop de Kolomyia și Ivano-Frankisk) al Mitropoliei Cernăuților a oficiat serviciul divin.

Ca de obicei, după oficierea serviciului divin, Preasfinția sa Episcopul Nichita, a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul sărbătorii hramului bisericii, dorindu-le tuturor pace și sănătate. De asemenea, i-a stropit pe toți cu agheasmă, iar preoții au miruit și binecuvântat mulțimea prezentă.

13 07 ES 2

Aducem sincere mulțumiri Preasfinției Sale, Episcopului Nichita pentru prezență, de asemenea mulțumim preotului paroh al noului lăcaș sfânt, Daniel Popescu, dar și coriștilor, membrilor consiliului bisericesc, pentru buna pregătire și desfășurare a serviciului divin.

După cum e tradiția, gospodinele din apropiere, dar și cele care au dorit să ajute, au pregătit farfurii cu bucate de post, sticle cu apă, or, anul acesta marea sărbătoare  creștină a fost într-o zi de miercuri, când se ține post.

Tuturor le mulțumim, le dorim pace, sănătate, liniște, credință, bunătate, înțelegere și un sincer Doamne ajută la fapte bune.

13 07 ES 3

Eleonora SCHIPOR,

profesoară, cetățeană de onoare a satului Pătrăuții de Jos

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий