O cisternă cu 12 tone de ciocolată caldă s-a răsturnat pe o autostradă din Polonia (VIDEO)

accident-polonia

O cisterna care transporta 12 tone de ciocolata calda s-a rasturnat miercuri pe o autostrada din Polonia, transformand soseaua intr-un fluviu dulce si maroniu, potrivit politiei locale.

Camionul apartinand unui fabricant de dulciuri s-a lovit, din motive inca necunoscute, de parapetul autostrazii A2 intre Wrzesnia si Slupca in vestul tarii.

Cisterna s-a rasturnat pe o parte si a blocat autostrada in ambele sensuri.

Inainte ca drumul sa fie complet inchis, ciocolata s-a revarsat pe sosea si pe rotile autovehiculelor care au lasat urme mai multi kilometri.

Curatarea autostrazii, realizata de angajati inarmati cu lopeti, a fost continuata cu o cupa mecanica, deoarece ciocolata s-a intarit la contactul cu aerul.

Pompierii au ajutat de asemenea la indepartarea resturilor de ciocolata, cu jeturi de apa calda, potrivit responsabilului lor Bogdan Kowalski.

«Cu ciocolata intarita este mai greu decat cu zapada», a declarat el televiziunii private TVN24.

Soferul camionului a fost spitalizat avand mana fracturata.

Добавить комментарий