„Vă cheamă Domnul slavei la lumină,/ Vă cheamă mucenicii-n veșnicii./ Fortificați biserica creștină,/ Cu pietre vii zidite-n temelii”… Acea lumină divină domnul Iulian CERCHEZ a văzut-o cu sufletul pe când era încă elev și însușea lumina cărții. Școala și biserica din suburbia Roșa a Cernăuțiului sunt alături, iar pe el, Iulian Cerchez, l-au ademenit ambele. Frecventa lecțiile și cânta în corul bisericesc. În prezent așa ceva este firesc și salutat, pe când în adolescența sa din perioada ateismului înverșunat asistarea la sfânta liturghie prezenta un mare risc. Dacă mulți colegi de școală au devenit constructori, el, Iulian Cerchez a preferat să pună „pietre vii” la temelia bisericii. Este dascălul Bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil de la Roșa.
– Pentru mine altarul înseamnă mai mult decât locul de închinare și de înălțare a rugăciunilor către Domnul. Este o chemare, pe care am simțit-o încă din copilărie și sunt fericit că am înțeles acest lucru la timp, recunoaște domnul Iulian. Probabil că este ceva deosebit, nicidecum întâmplător, și faptul că m-am născut la 28 aprilie. O dată la zece ani în această zi cade luminoasa Sărbătoare a Învierii Domnului. Și anul acesta, de Sfintele Paști, voi marca ziua nașterii, împlinind 38 de ani. Este o bucurie enormă pentru mine. Masa de Paști, în jurul căreia se va aduna familia, va fi și masa de sărbătoare cu ocazia zilei mele de naștere.
De două decenii viața domnului Iulian Cerchez este legată de cea a lăcașului sfânt al locuitorilor din suburbia Roșa.
– Așa a rânduit Domnul. Tot la biserică mi-am găsit și ursita. Viitoarea mea soție, Maria, cânta, de asemenea, în corul bisericesc. În prezent și fiul nostru, Ion, vine cu noi la sfânta liturghie, îi plac cântările bisericești, în deosebi atmosfera luminoasă de Sfintele Paști.
– Vreau să spun că oamenii de la Roșa, gospodari și buni credincioși, țin foarte mult la lăcaşul sfânt. Așa a fost întotdeauna, continuă domnul Iulian. În ziua de Paști, precum și la alte mari sărbători de peste an, curtea bisericii e plină de lume. Ce le doresc tuturora în legătură cu Luminoasa Sărbătoare a Învierii Domnului? Să se bucure de această minunată Înviere sincer, cu tot sufletul, la fel ca și mironosițele, care primele au aflat vestea Învierii din morți a Mântuitorului.
Cu ocazia zilei de naştere, îi dorim şi noi domnului Iulian Cerchez, sănătate spirituală şi trupească, să păşească ferm şi cu evlavie pe căile Domnului.