O comisie a Parlamentului European a votat pentru renunțarea la ora de vară

img

Comisia pentru Transport şi Turism (TRAN) din Parlamentul European (PE) a votat luni favorabil propunerea ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, se menţionează într-un comunicat de presă al Parlamentului European.

TRAN propune ca schimbarea orei în ultima duminică din martie 2021 să fie ultima pentru ţările din Uniunea Europeană care decid să-şi păstreze permanent ora de vară.

Statele membre care preferă să rămână la ora standard, cunoscută şi drept „ora de iarnă”, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021.

Ţările membre trebuie să notifice Comisia Europeană până în martie 2020 asupra deciziei lor.

Documentul a fost aprobat de Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European cu 23 de voturi pentru şi 11 împotrivă, modificând faţă de propunerea Comisiei Europene anul de când ar deveni aplicabilă schimbarea permanentă a orei pentru statele care doresc să facă acest lucru, respectiv 2021 în loc de 2019.

În documentul aprobat de această comisie se solicită statelor membre să-şi coordoneze deciziile astfel încât aplicarea orei de vară în unele ţări concomitent cu ora de iarnă în altele să nu perturbe funcţionarea pieţei unice europene, în special în sectorul transporturilor. În cazul în care Comisia Europeană constată că ar putea surveni astfel de perturbări, atunci ea ar putea amâna cu încă un an implementarea posibilităţii de permanentizare a orei de vară sau de iarnă, pentru a se putea soluţiona în acest timp problemele apărute.

Raportul adoptat luni Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European mai trebuie aprobat de plenul PE şi de statele membre în cadrul Consiliului UE.

Eurodeputata socialistă suedeză Marita Ulvskog, raportoare a textului votat luni, a declarat că, în opinia sa, propunerea Comisiei de a se renunţa la schimbarea orei de vară şi de iarnă este ”prematură” şi nu se bazează pe un studiu de impact corespunzător, ci doar pe o consultare publică ce a durat numai 8 săptămâni, în loc de 12 săptămâni cât durează de obicei astfel de consultări.

La această consultare au participat 4,6 milioane de cetăţeni din statele membre ale UE, 84% dintre ei pronunțându-se pentru eliminarea schimbării orei.

Добавить комментарий