S-au împlinit doi ani de când fostul lider al Ucrainei, Viktor Ianukovyci, a părăsit, pe fugă şi în secret, luxoasa sa reşedinţă din Kiev, plecând în fruntea unui convoi format din rude, oficiali şi apropiaţi către graniţa cu Rusia. Se temea să nu fie capturat şi linşat de revoluţionari, Kievul fiind scuturat de valuri de proteste populare, la fel ca şi vestul Ucrainei. De atunci e dat în urmărire internaţională la cererea Ucrainei, fiind acuzat pentru pierderile de vieţi omeneşti produse în perioada marii revolte stradale contra regimului său, între noiembrie 2013 şi februarie 2014.
Revoluția ucraineană a Demnității a fost un eveniment remarcabil în istoria statului ucrainean independent. Nici până în present societatea nu a înțeles până la capăt ce s-a întâmplat atunci, în 2014, pe Maidanul Independenței din Kiev. În realitate, însă, acolo s-au produs niște lucruri extrem de importante. Societatea le-a demonstrat autorităților că dorește să se dezvolte, că vrea să trăiască într-un stat normal și prosper, iar calea acestui stat este integrarea în comunitatea europeană. Un factor important al acelor evenimente a fost tineretul studios și micii antreprenori, în calitate de forță motrice. A fost o revoluție tipică a clasei de mijloc. Acum, la o depărtate de doi ani de la acele evenimente, specialiștii au constatat că numărul protestatarilor, dar și a voluntarilor, care le-au oferit acestora o mână de ajutor, a fost de zece milioane dintr-un număr de 45 de milioane al populației Ucrainei, ceea ce demonstrează că ucrainenii maturi au participat la acele evenimente.
– Ce doreau concret ucrainenii, care, în număr de milioane, au ieșit la acțiuni de protest în diferite orașe ale țării? Care au fost principalele cerințe ale protestatarilor din anul 2014, care nu s-au împăcat cu situația creată și au decis să iasă în stradă pentru a-și apăra viitorul propriu și al țării? Discutăm pe această temă cu politologul Igor BURKUT, candidat în științe istorice.
– Revoluția a început sub lozincile integrării europene. Mai apoi au fost înaintate asemenea cerințe importante cum sunt separarea puterii de mediul de afaceri, lupta împotriva oligarhatului – un grup nu prea mare dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, care a luat în mâinile sale, în mod practic, întreaga putere din stat. Anume lupta împotriva oligarhilor, scoaterea lor în afara politicii și transformarea lor într-un mediu de afaceri normal de nivel european, atât de necesar, de altfel, unui stat modern, a și constituit cerința de bază a protestatarilor de pe Maidan. Între alte cerințe ale oamenilor, care au ieșit atunci în stradă, se număra acordarea unor atribuții mai largi regiunilor și comunităților teritoriale, adică promovarea reformei numită descentralizare, reducerea bruscă a impozitelor (știm că Ucraina este lider în lume după numărul și mărimea impozitelor), reducerea numărului controalelor din partea structurilor de stat corupte. Încă o cerință importantă a constat atunci în schimbarea definitivă a corpului judecătorilor, oamenii find dezamăgiți în organelle judiciare, reformarea organelor procuraturii, dar și reformarea organelor afacerilor interne, militia fiind pe atunci discreditată în totalitate în fața societății.
– Așadar, Revoluția Demnității s-a produs. Oamenii au sperat că imediat în societate se vor produce schimbări pozitive. Dar, se pare, Revoluția ucraineană a Demnității a repetat destinul majorității revoluțiilor din lume. Propun să facem acum o incursiune în istorie în legătură cu acest moment.
– Să ne amintim de Franța anului 1789. Francezii s-au ridicat împotriva puterii regale arhaice, au început să lupte pentru o nouă viață sub lozinca: ”Libertate. Egalitate. Fraternitate”. Puterea regală a căzut. Însă, au primit, oare, atunci francezii libertatea, egalitatea și fraternitatea dorite? Nu. Ei s-au ales cu o serie de războaie napoleonice, care au durat până în anul 1814, în timpul cărora a fost nimicită floarea națiunii franceze, trupele inamice au ocupat Parisul. Cu timpul, Franța a reușit să realizeze majoritatea cerințelor, care au fost înaintate în timpul luării Bastiliei. Exact cu 99 de ani în urmă în Rusia țaristă a avut loc revoluția din februarie. Ea, de asemenea, s-a desfășurat sub lozincile libertății, democrației și alte lozinci frumoase. Dar știm că rezultatul a fost cu totul altul. În toamna acelui an, majoritatea lozincilor, de care Rusia nu a știut să se folosească, au fost lichidate de către bolșevici, a început sângerosul război civil, în timpul căruia au murit milioane de oameni, mulți fiind nevoiți să emigreze din țară, și toate acestea punând începutul dominației de peste șapte decenii a comuniștilor. Regimul comunist, după cum știm, s-a discreditat și a fost destituit, cel puțin așa ni se părea nouă, oamenilor de rând, în anul 1991.
– În realitate, însă, majoritatea oamenilor vechiului regim de odinioară, s-au revopsit și au intrat în parlamentele, organele puterii de stat din țările ce au apărut pe ruinele Uniunii Sovietice. Anume împotriva vechiului regim a fost orientată și Revoluția ucraineană a Demnității. Și iată au trecut de atunci doi ani. Ce am reușit să facem?
– S-au făcut nu chiar atât de multe lucruri. Cu atât mai mult, dacă luăm în considerare faptul că împotriva statului ucrainean a fost întreprins un act de agresiune din partea statului vecin. În data de 20 martie anul 2014 Ucraina își lua rămas bun de la Eroii Sotniei Celeste, revoluționarii care au murit apărând idealurile democrației pe Maidanul Independenței din Kiev, iar la 25 martie marcăm trista aniversare a ocupării Peninsulei Crimeea de către trupele rusești. La fel cum francezii au obținut o serie întreagă de războaie cu Austria, Anglia și Rusia, așa și Ucraina s-a ales după acea Revoluție a Demnității, cu un conflict armat din partea statului vecin, care se numea pe sine partener strategic al Ucrainei și care a făcut deosebit de mult pentru a distruge și demoraliza armata ucraineană, serviciile secrete ale țării noastre ca Ucraina să nu aibă puterea de a opune rezistență. Însă, la lupta împotriva agresorului s-a ridicat societatea civilă – batalioanele de voluntari, care erau ajutate de oamenii simpli ce adunau bani pentru a-i îmbrăca, încălța, hrăni și chiar înarma pe militari. Datorită patriotismului manifestat de cetățenii ucraineni, agresorul rus a fost oprit, deși aici putem vorbi mai mult despre invazia mercenarilor ruși. Agresorul nu s-a așteptat la o atare manifestare de patriotism și unitate în rândul ucrainenilor.
– De obicei, în momentul de față experților le este greu să facă unele pronosticuri în ceea ce privește rezultatele acestor reforme și când ele se vor face simțite după cum dorește societatea ucraineană. Ce părere aveți Dumneavoastră, domnule Igor Burkut?
– Aici putem să facem din nou unele paralele. Au obținut, oare, vecinii nostri români ceea ce doreau atunci când a căzut regimul Ceaușescu? Această țară a avut nevoie de timp pentru a păși înainte. Au avut, oare, polonezii parte de succese imediate de pe urma reformelor din așa-numita ”terapie de șoc”, promovate de vicepremierul de atunci al Poloniei, Leșek Balțerovici la începutul anilor 90 ai secolului trecut? Nu. Polonezii s-au bucurat de primele rezultate abia peste trei ani de la derularea reformelor lui Balțerovici. La început polonezii îl blestemau pe Balțerovici. Acum ei afirmă despre el că este un genial economist. Cum va fi în Ucraina, nimeni nu știe. Probabil, mulți cetățeni ucraineni îl blestemă pe Premierul actual și pe reformatorii din echipa sa. Atunci când societatea va simți un efect pozitiv al reformelor promovate de actualul guvern, se va schimba și dispoziția oamenilor, dar și atitudinea față de autorități. Deocamdată, oamenii nu au nici un motiv pentru a fi mulțumiți de politica promovată de guvern. Timp de un an, ucrainenii au devenit de trei ori mai săraci. E clar că așa ceva nu poate satisface pe nimeni. Dar, mișcarea înainte a început și această mișcare nu poate fi oprită în pofida rezistenței din partea forțelor vechi, în pofida războiului nedeclarat pe care îl poartă Rusia împotriva Ucrainei. Știm cu toții că traseul Ucrainei poate fi numai înainte. Cale întoarsă, pur și simplu, nu există. Această cale a fost parcursă deja de statele din fostul lagăr socialist, cu care ne învecinăm – România, Polonia, Slovacia, Ungaria.
– Știm că propaganda murdară a Rusiei este orientată la reducerea gradului de patriotism în rândul populației. Mașina lui Putin încearcă pe toate căile să-i certe pe cetățenii din estul și vestul țării și astfel să dezmembreze Ucraina. Cum credeți, îi va reuși agresorului acest lucru?
– Agresorul rus era convins că Ucraina este divizată clar odată și pentru totdeauna în zona de vest – Galiția, Bucovina, Transcarpatia și, posibil, Volynia, și în zona de est, care este orientată spre Rusia. Amara experiență, pe care am trait-o în perioada de când a fost declanșată agresiunea rusească, a demonstrat contrariul. Ucraina nu a fost niciodată divizată în est și vest. Dacă și există vreo divizare, apoi ea are alți parametri – cei care se pronunță pentru revenirea în componenţa Uniunii Sovietice sau a actualei Rusii (vorba e că oamenii în etate confundă Rusia oligarhică a lui Putin cu fosta Uniune Sovietică) și cei care doresc ca țara noastră să se integreze în Uniunea Europeană. Divizarea țării nu are loc nici după criteriul lingvistic. Direcția de spionaj a Rusiei, care face parte din strașnica mașină de propagandă a Kremlinului, încearcă să demonstreze că 80 la sută din convorbirile de pe front se duc în limba rusă. În realitate, însă, deosebit de actual a devenit principiul: pentru trecut sau pentru un alt viitor. Anume acest principiu i-a și unit pe cetățenii din toate zonele țării noastre. Cel mai bine acest lucru poate fi exemplificat cu ajutorul tineretului. Tinerii nu se împart după criteriul de limbă, ei posedă bine limba de stat. În Ucraina are loc o apropiere ca niciodată între zonele din estul și vestul țării. Timp de 23 de ani statul ucrainean a ignorat un lucru foarte important: să-i familiarizeze pe cetățenii din estul țării cu zonele din vest și invers – pe cei din vestul Ucrainei să-i familiarizeze cu potențialul și bogățiile spirituale ale Donbasului și Crimeii. În acest caz nu ar fi existat stereotipurile pe care speculează acum propaganda putinistă. În prezent, în zonele de vest ale țării locuiesc un milion de persoane strămutate din Donbas și Crimeea. Comunic cu mulți dintre ei și aud mărturisiri de felul: ”Nu dorim să ne întoarcem înapoi acolo unde am fost supuși intimidărilor și insinuărilor”. Vreau să vă spun că acești oameni nu se deosebesc cu nimic de bucovineni sau huțuli. M-a cutremurat mult o situație: o familie de crimeeni, care au trecut cu traiul la Cernăuți, au început să învețe limba română din respect pentru vecinii lor etnici români cu care s-au împrietenit. Iată aceasta este adevărata toleranță și adevăratul patriotism contra cărora orice armă a lui Putin, fie tunurile sau propaganda murdară, este neputincioasă.
Interlocutor:
Dumitru VERBIȚCHI
O nouă societate la doi ani după Maidan
