O rusoaică care a luptat pentru Ucraina nu poate obține cetățenia ucraineană

topola .

Iulia Tolopa a participat în cadrul batalionului Aidar la acțiunile militare din estul Ucrainei. Este cunoscută sub pseudonimul ”Valkiria”. În 2016  a semnat un contract cu armata ucraineană și în următoarele 6 luni s-a aflat tot  în zona desfășurării operațiunilor militare din Donbas.

Într-un interviu acordat prestigiosului ziar ucrainen ”Dzerkalo Tyjnea” (Oglinda Săptămânii), Iulia a declarat că încearcă fără succes și de mai multă vreme să obțină cetățenia ucraineană.

”În acest moment sunt o persoană care necesită  protecție suplimentară. Pentru a obține cetățenia ucraineană am nevoie de un cerificat eliberat în Rusia prin care să se  confirme că nu am avut antecedente penale. În Rusia sunt dată în urmărire generală, pentru că am luptat împotriva Federației Ruse. Dar existența acestui certificat nu înseamnă că voi putea obține imediat cetățenia ucraineană. Probabil, există o interdicție de acordare a cetățeniei pentru voluntari. De asemenea, mă gândesc  uneori că, chiar dacă voi intra în posesia cetățeniei, peste câteva luni aceasta poate fi retrasă, iar eu voi fi trimisă acasă”, a declarat IuliaTopola pentru Dezerkalo Tyjnea.

Iulia are statut de participant la operațiunile militare și educă o fiică care este cetățean al Ucrainei.  În 2015 la vârsta de 20 de ani s-a alăturat batalionului Aidar. Mass-media din Rusia o prezintă ca un criminal inveterat și o lunetistă cu experineță, care a ucis zeci de luptători din republicile separatiste. Însuși Iulia recunoștea într-un interviu că riscă 36 de ani de închisoare în Rusia.

topola

Добавить комментарий