Privilegii grozave pentru parlamentarii ucraineni
Trăim într-o lume în care valorile civilizaţiei umane sunt tot mai mult călcate în picioare de goana şi lăcomia unora dintre oameni care prin orice căi şi metode vor să-şi asigure o viaţă de huzur.
Printre aceştia se numără şi parlamentarii noştri care cu ceva timp în urmă ne asigurau că vor să ajungă în Rada Supremă doar de dragul electoratului, pe care vor să-l facă fericit cu orice preţ. Ajunşi la troacă, aceştia nu se sinchisesc să bage mâinile până la umăr în banii publici pentru a trăi mai bine.
După cum se adevereşte de fiecare dată, aleşii poporului sunt “foarte săraci” şi vor ca statul să le acopere cheltuielile legate de costul închirierii unei locuinţe sau camere de hotel în capitală. În acest scop din buget pentru fiecare deputat se alocă lunar câte 15 mii de grivne. Astfel că, anual Bugetul de stat este sărăcit cu zeci de milioane de grivne, în timp ce pensionarii şi bugetarii sunt rugaţi să fie înţelegători că ţara este în război şi bani sunt tot mai puţini.
Ziarul “Holos Ukrainy” a dat publicităţii lista deputaţilor care locuiesc la Kiev pe banii alocaţi din buget. Astfel, în al patrulea trimestru a lui 2014 despăgubiri pentru cheltuielile legate de cazare au primit 300 de parlamentari. Printre aceştia se numără şi oameni foarte înstăriţi, cu afaceri de milioane şi chiar un fost preşedinte al Băncii Naţionale. În lista “nevoiaşilor” figurează şi şase deputaţi bucovineni.
Au refuzat despăgubirile cuvenite doar Oksana Prodan, Maksim Burbak. Nici unul dintre deputaţi nu a ieşit la tribună pentru a declara că oferă aceşti bani pentru necesităţile militarilor aflaţi pe front în Donbas, sau pentru alte scopuri caritabile.
Este mai mult decât regretabil faptul că atunci când ţara se află în război, iar soldaţii trimişi pe front nu sunt dotaţi cu cele trebuincioase, o prioritate constantă a statutui rămâne asigurarea parlamentarilor cu locuinţe. Aşa se poate întâmpla doar într-o ţară unde corupţia se află la ea acasă, iar cinismul şi minciuna sunt ridicate la rang de virtute. Dumnezeu le vede pe toate…
Ion UNGUREANU