Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a numit-o ieri, 16 februarie, pe Oana Ursache, în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, anunță Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Oana Ursache este doctor în filologie și lector de limba română la Universitatea din Granada. A mai fost lector la Universitatea din Alicante și este titulară a cursului de Literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este licențiată în limba și literatura română, spaniolă și engleză și are un master în Comunicare și relații publice.
Stabilită în Spania de 12 ani, Oana Ursache a promovat limba și cultura română, organizând congrese, simpozioane și seminarii academice, în colaborare cu universități din străinătate și din țară, dar și festivaluri, seri de poezie, dezbateri, lansări de carte, ateliere de traduceri. Între acestea, Noaptea poetelor din România, Festivalul Culturii Române și Festivalul Copilăriei – “România ca teren de joacă”, acesta din urmă fiind organizat alături de Ambasadele României din Spania și Portugalia, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Madrid.
În prezent, Oana Ursache reprezintă diaspora, ca membru în cadrul Biroului Național PLUS.
“Eu cunosc două Românii: România din țară și România din afara granițelor României. Sunt două țări în care locuiesc aceiași oameni. Preiau acest mandat cu bucuria de a fi în slujba acestor români care sunt stabiliți pe întreaga planetă. Cu responsabilitatea miilor de povești pe care le-am ascultat și pe care le voi întâlni de acum înainte și cărora voi încerca, cu toată energia și disponibilitatea mea, să le găsesc soluții și rezoluții. Intru în această echipă administrativă cu mândria de a reprezenta românii oriunde aș merge, așa cum am făcut și până acum. Cu smerenie, dar și sete de schimbare, de acțiune, de rezultate. Sunt vocea României din afara României.”, a declarat Oana Ursache la preluarea funcției de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Pe perioada mandatului, Oana Ursache va avea atribuții privind coordonarea directă și exclusivă a Departamentului, inițierea și avizarea proiectelor de acte normative în domeniul de activitate al DRP, răspunzând în același timp de acțiunile compartimentelor din subordine, pe care le aprobă direct sau le prezintă spre aprobare Secretariatului General al Guvernului.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com