Odesa: Copil salvat eroic, după ce căruciorul în care se afla a fost împins de vânt în Marea Neagră (VIDEO)

Screenshot_1

Vântul puternic a dus la o operaţiune eroică de salvare în Odesa, când un copil aflat într-un cărucior a fost împins în mare.

Mama copilului de trei ani a sărit în apa Mării Negre, în încercarea de a-l salva pe cel mic, potrivit unui martor.

Însă un trecător care a observat agitaţia a sărit după ea în mare, aducându-i la mal pe cei doi.

Incidentul a avut loc luni, când Ucraina a fost afectată de vijelii puternice, care au smuls acoperişuri şi copaci în întreaga ţară.

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență a confirmat incidentul de pe chei, care a avut loc în apropierea plajei Arcadia,  dar pentru că nu au fost trimise echipe la faţa locului, nu au putut oferi mai multe informaţii.

Dar Vasilii Bucearov din Odesa a declarat că a fost martor la cele întâmplate. Bucearov a spus că era pe plajă atunci când a observat cum un bărbat s-a dezbrăcat şi a sărit în apa adâncă de trei metri. 30 de secunde mai târziu, a văzut o femeie care a fost scoasă la mal. Imediat după aceea, copilul i-a urmat.

„Erau vii şi conştienţi, copilul stătea pe propriile picioare”, a precizat Bucearov. „Apoi un bărbat a ieşit din apă.

Căruciorul nu a fost însă recuperat şi a rămas pe fundul apei.

Ulterior jurnaliștii au aflat că salvatorul celor doi este designerul kievean Oleksandr Kramar în vârstă de 30 ani.

Vremea rea din Ucraina a condus la moartea a cel puţin trei persoane şi la numeroase daune materiale.

Добавить комментарий