Ca să te cunoști pe sine, trebuie să privești în oglinda sufletului. Este o oglindă fermecată, ea redând adevărata frumusețe, ca s-o admiri numai tu și Atotputernicul, care ți-a aprins steaua destinului.
Doamna Maria BOJESCU din Voloca se uită zilnic în oglinda sufletului său, iar cuvintele de apreciere sunt cele ale rugăciunii. Consătenii își dau seama de aceasta după faptele bune săvârșite de ea și se miră de puterea ei de voință de a trăi mereu după legile frumosului.
Încercarea destinului
Chiar în tinerețe, doamna Maria Bojescu a trecut prin grele încercări, dar nu și-a blestemat destinul. Cu timpul a înțeles că suferința este și ea un har divin. Ea, fiica lui Ilie Onofreiciuc, s-a căsătorit devreme cu Gheorghe Bojescu. El lucra inginer în colhoz, iar ea – la bibliotecă. Ca să aibă studiile necesare s-a înscris la Colegiul cultural-educativ din Cernăuți, la secția fără frecvență. Primul copil, pe care l-a avut, era invalid din născare. Iar conducerea colhozului i-a repartizat suplimentar și „normă” în câmp. „Analizând prin câte am trecut, mă mir cum de-am rezistat la toate, deseori afirmă doamna Maria. Dacă la Colegiu aveam sesiune, ieșeam dimineața la ora opt din casă și mă întorceam seara târziu. Găteam bucatele pentru o zi întreagă, spălam, călcam și dacă dormeam o oră-două pe noapte, eram foarte mulțumită. Iar vara trebuia să fiu și la bibliotecă, și să-mi prășesc „norma”. Aveam deja doi copii mici, îi puneam în cărucior și îi luam cu mine în câmp, tocmai la hotar cu Valea Cosminului. Îi lăsam singurei la umbră, iar eu prășeam. La grădiniță nu puteam duce copilul invalid. Mulțumesc Domnului că mi-a dat puteri și am trecut prin aceste greutăți”.
Acum când își are copiii dați în rând cu lumea: fiica Dina este căsătorită la Molodia, Cristina – la Odesa, Ion – la Kiev, doamna Maria înalță rugăciuni de mulțumire Domnului și în casa ei părintească, unde a revenit în ultimul timp, își alină sufletul cu ceea ce îi este drag și scump. Ține foarte mult și la poeziile pe care le scrie din îndemnul inimii. Are chiar și o plachetă de versuri, pe care a întitulat-o „Oglinda sufletului meu”. Ele, poeziile, se aseamănă foarte mult cu rugăciunile: „Din cel mai tainic ungher/ Al sufletului meu de piatră,/ Ți-aduc, Iisuse, rugăciuni,/ Cum nimeni nu Ți-adus vreodată…// Mă plângi că nu sunt credincioasă,/ Ca fiii Tăi de odinioară,/ Dar harul Tău cel sfânt din nou/ Peste al meu chip încet coboară”.
În cazul Mariei Bojescu „sufletul de piatră” este cel pe care nu-l pot învinge grelele încercări ale destinului.
I s-a arătat biserica în vis…
Visele profetice poposesc în suflete curate și pline de iubire. A avut parte de un asemenea vis și doamna Maria. Locuitorii din satul vecin, Hrușăuți, nu aveau biserică și veneau la liturghia de duminică la vechiul locaș de închinare din Voloca, ridicat pe creasta dealului din celălalt capăt al satului. Era prin anii 90 când deja se permitea construcția bisericilor. Și într-o noapte bibliotecarei din Voloca i s-a arătat în vis noua biserică de la Hrușăuți, care exista deocamdată în intențiile localnicilor. Doamna Maria chiar a doua zi se duse la preotul Vasile Covalciuc, pe atunci parohul Bisericii din Voloca, și-i povesti visul. Părintele o binecuvântă și ea a început să adune bani pentru construcția bisericii. A fost și la părintele Vasile Paulencu din Crasna, originar din Voloca, care i-a dăruit un Ceaslov și o Psaltire. Este interesant faptul că biserica a fost construită în locul unde a visat-o doamna Maria.
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Hrușăuți este una dintre cele mai frumoase din regiune, la construcția ei și-a adus aportul și România. Apoi i-au trecut pragul și doi președinți români, apreciindu-i frumusețea. „Vin des la această biserică, ea se aseamănă cu cea visată de mine și mă simt aici cu adevărat fericită. Lucrarea lui Dumnezeu a făcut ca visul meu să devină realitate, spune cu profundă mulțumire doamna Maria. Este cea mai mare minune, pe care am văzut-o și o simt în viață”. Ea nu afișează acest lucru, caută să fie cât mai modestă. În una din poeziile sale doamna Maria remarcă: „Împacă-te cu ce-ai primit,/ Ca moștenire de la Domnul./ Să fii la locul tău smerit,/ Smerenia înalță omul”.
Flori alese – pe câmp negru, pe câmp alb…
După ce a fost ridicată Biserica din Hrușăuți, doamna Maria Bojescu a simțit pe neașteptate și alt har – de meșteriță populară. La Voloca, unde portul național este în mare cinste, nu poate să nu existe brodeze iscusite. Iar doamna Maria este una dintre puținele care confecționează catrințe și le împodobește cu flori cusute cu mărgele. În momentul de față are 34 de catrințe și 17 ii brodate. „Totul a început pe neașteptate. La noi e primit ca la nunți și la alte sărbători, fetele și femeile, cele tinere mai ales, să îmbrace catrințe și ie. Trebuia să plătesc 300 de dolari ca să fac rost de catrință pentru fiica mea Cristina. Dar nu aveam și m-am încumetat singură să-i cos catrință. S-a primit ceva original și de atunci am început să primesc comenzi, explică doamna Maria. Nu mă conduc de nici un desen. Deodată pe pânză cos florile, apoi trec la rămurele, frunze și se primește un ornament destul de frumos. La o catrință lucrez acum un an-un an și jumătate. Brodarea iei durează mai puțin, dar mai mult mă preocup de catrințe, m-am obișnuit să brodez pe pânză neagră”.
Concomitent meșterița de la Voloca brodează și icoane. Trei dintre ele au fost dăruite la biserici. Iar la catrințe și ie are clienți nu numai din sat, dar și din România, Moldova. Au venit la ea și teleoperatori de la Televiziunea „Ostankino” din Moscova, însă s-au dovedit a fi foarte neserioși și subiectul filmat de ei la Voloca le-a lăsat localnicilor amar pe suflet.
„Fetele din satul nostru îmbracă, la sărbători, cu plăcere catrințe și ii, dar aproape că nu sunt doritoare să însușească acest meșteșug. Broderia cere și iscusință, și multă răbdare. Visez să transmit cuiva bogata mea experiență”, recunoaște doamna Maria Bojescu.
A trăi frumos e în sângele voloceanului, poate prin aceasta și se explică dragostea lui față de arta populară. Într-o poezie consacrată satului natal, dna Maria Bojescu afirmă: „La tine vin de pretutindeni/ Cei dornici de frumos în lume,/ De-atâta viața ți-i bogată,/ O, sat frumos, cu mândru nume”.
Vasile Carlașciuc
