Interviu în exclusivitate pentru „Libertatea Cuvântului”
Oleksii Gruşko este directorul Centrului pentru dezvoltarea regională din cadrul Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi. La alegerile locale din toamna anului 2020 a fost ales deputat în Consiliul Regional din partea formaţiunii politice „Slujitorul poporului”. De mai mult timp, domnul Oleksii Gruşko îşi aduce contribuţia la realizarea proiectelor eficiente, orientate la dezvoltarea regiunii. Iar în prezent mandatul încrederii îi dă o amploare mai mare activităţii sale de bun manager.
– Domnule Oleksii Gruşko, din actuala componenţă a Consiliului Regional fac parte mai multe persoane, care pentru prima dată au primit mandatul încrederii, iar noua conducere este des prezentă pe teren, studiind situaţia şi căutând posibilităţi pentru realizarea unor proiecte ambiţioase.
– Am devenit deputaţi nu urmărind anumite ambiţii proprii, ci intenţionând să realizăm planuri ambiţioase întru prosperarea comunităţilor şi a regiunii. E adevărat, în ultimul timp ne aflăm des în comunităţile teritorial unite pentru a simţi pulsul vieţii. Poţi să stai în birou şi să dai numai dispoziţii, însă nu acesta este stilul nostru de lucru. Deplasându-ne pe teren, avem posibilitate să luăm cunoştinţă de diferite opinii, să găsim soluţii optime pentru problemele abordate. Ne străduim să fim în locul potrivit şi la timpul potrivit. Nu demult am fost în Putila cu scopul de a căuta posibilităţi în vederea sporirii eficienţei gospodăriei silvice de acolo.
– Din raionul montan al regiunii aţi ajuns în Ţinutul Herţei. „Libertatea Cuvântului” şi-a informat cititorii despre întâlnirea conducerii Consiliului Regional cu primarul Comunităţii Teritorial Unite Herţa, Vasile Scripcaru, şi despre perspectiva realizării unor proiecte de o importanţă deosebită pentru această Comunitate, care întruneşte mai multe localităţi herţene. Nu sunt proiecte noi, au fost propuse cu ani în urmă, dar la realizarea lor aşa şi nu s-a trecut.
– Să începem cu izvorul de apă minerală de la Hreaţca. Cu o săptămână în urmă ni s-a telefonat de la Kiev referitor la oportunitatea valorificării acestui izvor, care poate aduce un venit considerabil pentru CTU Herţa. Cu câţiva ani în urmă proiectul respectiv a fost prezentat la Forumul investiţional de la Mariupol. Şi iată că el a trezit interesul investitorilor. Iar pentru ca investitorul să ajungă la Hreaţca, la faţa locului trebuie întreprinse mai multe lucrări. Deci, ne vom ocupa serios de problema dată.
Cea de a doua chestiune se referă la încheierea construcţiei Punctului de trecere a frontierei „Diakivţi”. La finele anului trecut a fost dat în exploatare podul peste Prut de la Marşinţi, deci, rămâne să fie deschis Punctul de trecere a frontierei „Diakivţi” şi construit segmentul de drum ce uneşte aceste obiective. Astfel el va deveni drum de însemnătate internaţională şi traficul de transport, de asemenea, va aduce venit Comunităţii Herţa. Am calculat împreună cu domnul primar Vasile Scripcaru că crearea unui singur loc de muncă poate aduce anual un venit până la 15 mii grivne.
Voi sublinia că realizarea unor astfel de proiecte ambiţioase nu asigură un venit momentan. Eficienţa lor se va simţi peste doi-trei ani. Însă ele creează o bază sigură pentru dezvoltare.
– În cadrul Consiliului Regional a fost creat un grup de lucru pentru realizarea proiectelor pe teritoriile de dezvoltare prioritară.
– Este iniţiativa deputatului poporului, Valeri Bojyk. Pentru realizarea unor astfel de proiecte este nevoie de argumentarea tehnico-economică. Ele ţin de domeniul turismului, agriculturii. În categoria teritoriilor de dezvoltare prioritară au fost incluse comunităţile Crasna, Hliboca, Tereblecea, Herţa şi Mămăliga, care dispun de un potenţial de tranzit. Am inclus aici şi Sadagura.
Dar cum putem să-i atragem pe investitori la realizarea acestor şi altor proiecte? Pentru ei trebuie să existe unele facilităţi fiscale, să fie simplificată procedura de începere a activităţii de afaceri.
Conştientizăm faptul că munca pe care o facem nu este deloc simplă, însă, porniţi pe calea progresului, trebuie să mergem numai înainte.
Interlocutor: Vasile CARLAŞCIUC
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com