Omenirea trăieşte „pe credit” începând de luni, deoarece a consumat deja toate resursele naturale pe care le oferă planeta noastră, în contextul în care acest fenomen s-a produs în 2019, cu două luni mai devreme decât avea loc în urmă cu 20 de ani, potrivit calculelor efectuate de specialiştii de la ONG-ul Global Footprint Network.
„Omenirea utilizează în prezent resursele ecologice de 1,75 ori mai repede” decât capacităţile de regenerare ale ecosistemelor, a subliniat acelaşi ONG într-un comunicat.
„Consumăm capitalul natural al planetei noastre, slăbindu-i şi mai mult capacitatea regenerativă viitoare”, a avertizat Global Footprint Network.
Modurile de consum, în funcţie de ţară, prezintă diferenţe uriaşe: „Qatarul atinge „ziua depăşirii” după doar 42 de zile, în timp ce Indonezia şi-a consumat toate resursele pentru întregul an după 342 de zile”, a anunţat organizaţia non-guvernamentală World Wide Fund for Nature (WWF), asociată Global Footprint Network.
„Dacă toată lumea ar trăi ca francezii, am avea nevoie de 2,7 planete” şi de „cinci planete dacă toată omenirea ar adopta modul de consum al americanilor”.
Pentru a readuce „ziua depăşirii” la data de 31 de decembrie, „principala pârghie de acţiune vizează emisiile noastre de gaze cu efect de seră, care ar reprezenta doar ele însele 60% din amprenta noastră ecologică mondială”, a precizat WWF.
„Diminuând emisiile de CO2 cu 50%, am putea câştiga 93 de zile în cursul anului, amânând astfel „ziua depăşirii” până în octombrie”, a estimat acelaşi ONG.
„Scăzând de două ori consumul de proteine animale, am putea să amânăm „ziua depăşirii” cu 15 zile pe an”, iar printr-o scădere la jumătate a risipei alimentare, am putea câştiga încă 10 zile, au continuat specialiştii de la WWF.