Acest august este deosebit pentru domnul Arcadie Moisei. E al 65-lea în viaţa sa. El îi deschide uşa timpului în toamna bogată şi cu multe daruri ale osârdiei sale pe parcursul anilor, strecurându-i în suflet şi bucuria unui nou început. Pedagog prin vocaţie, domnul Arcadie Moisei simte altfel această trecere de la vară la toamnă, spiritual continuând să trăiască după calendarul şcolar.
Născut într-o familie de intelectuali şi buni gospodari din Tărăsăuţii Noua Suliţei, mai bine de jumătate din viaţa sa el şi-a petrecut-o în şcoala din satul natal. Ca profesor de istorie, dl Arcadie Moisei cercetează şi scrie istoria Tărăsăuţiului şi istoria şcolii din această localitate – cărţi care au văzut lumina tiparului în perioada fructuoasei sale activităţi pedagogice. Apoi istoricul din Tărăsăuţi şi-a extins tema cercetărilor şi devine autorul cărţii despre începuturile şi dezvoltarea învăţământului în raionul Noua Suliţă, scrisă în limba ucraineană.
Domnul Arcadie Moisei a fost poate unicul profesor din raion, care a organizat un club al elevilor de turism şi cercetare a istoriei ţinutului natal – „Argonautul”. Specificul acestui club constă în aceea că elevii se deplasau de la o localitate la alta cu ajutorul bicicletelor. La Tărăsăuţi, unde mai în fiecare curte a gospodarilor poţi vedea o limuzină, bicicleta rămâne un cult. Prin urmare, pedagogul Arcadie Moisei a ştiut să îmbine curiozitatea, interesul şi pasiunea elevilor. Itinerariile „Argonautului” au rămas pentru totdeauna în sufletele foştilor discipoli ai profesorului de istorie. Materialele prezentate de membrii Clubului „Argonautul” din Tărăsăuţi au trezit admiraţii la Kiev şi Chişinău.
– În prezent la Şcoala medie din Tărăsăuţi activează un colectiv pedagogic tânăr, observă domnul Arcadie Moisei. Majoritatea profesorilor sunt foştii mei elevi şi iată, le ajut să amenajeze o sală de etnografie şi istorie a satului. Am fost cu ei în împrejurimile satului, arătându-le unde pot fi găsite obiecte de ceramică, urme ale trecutului.
În ultimii trei ani domnul Arcadie Moisei a activat ca profesor de istorie la Liceul pedagogic din Cernăuţi. A revenit la pedagogie după un deceniu de activitate în Consiliul Regional. A revenit cu aceiaşi ardoare tinerească.
– Am creat şi aici un cerc aidoma Clubului „Argonautul” din Tărăsăuţii mei, ne spune domnul Arcadie. Am fost cu studenţii în Carpaţi, în locurile unde s-au dat lupte în Primul război mondial. Pregătesc şi un studiu pe această temă.
În al 65-lea august din viaţa sa domnul Arcadie Moisei s-a angajat la noul Centru „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, intenționând să se ocupe serios, aşa cum îi este propriu, de soarta învăţământului în limba română din regiune.
– Deja m-am deplasat în raionul Noua Suliţă şi m-am convins că ne aşteaptă un volum mare de muncă. Învăţământul în limba maternă nu trebuie lăsat în voia sorţii. El trebuie menţinut şi dezvoltat, se arată a fi convins istoricul şi pedagogul, activistul public Arcadie Moisei.
…August, cu salbe de rândunele, e pe ducă. Peste o zi-două în şcoli va răsuna din nou clopoţelul. Nu este un sunet nostalgic pentru pedagogul veteran Arcadie Moisei, ci semnalul unui nou început în activitatea pe care o desfăşoară de-o viaţă.
Vasile CARLAŞCIUC