ONU: Peste 68.500 de persoane strămutate din cauza operaţiunilor militare pentru recucerirea oraşului Mosul

cf5abee7808945faaa43898f77b6bef0

Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare (OCHA) a anunţat că Naţiunile Unite au înregistrat peste 68.500 de persoane strămutate din cauza operaţiunilor militare pentru recucerirea oraşului irakian Mosul (nord) de la gruparea Statul Islamic, a relatat luni purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, citat de Xinhua — informează Agerpres.

Numărul a crescut de la aproape 60.000 numai în ultimele trei zile, a precizat Dujarric într-o conferinţă de presă.

„O evaluare a stării de sănătate în tabăra de la Zelikan (nord-est de Mosul) arată necesitatea urgentă şi la scară largă de asistenţă psiho-socială pentru familiile strămutate, aproape trei-sferturi dintre cei intervievaţi exprimând un nivel puternic de nelinişte», a declarat Dujarric.

În perioada 14-20 noiembrie a fost oferit sprijin psiho-social unui număr de peste 1.000 de femei şi peste 160 de bărbaţi afectaţi de conflictul de la Mosul, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU.

Aproape 1.200 de băieţi şi circa 1.100 de fete au primit primul ajutor psiho-social în spaţii adecvate copiilor, a mai spus Dujarric.

Parteneri umanitari caută, de asemenea, să finanţeze Planul de răspuns umanitar pentru Irak 2016», care a fost lansat în ianuarie. Planul necesită 861 milioane de dolari pentru a acorda sprijin pentru 7,3 milioane de irakieni vulnerabili de pe tot cuprinsul ţării şi, până în prezent, 69 % dintre ei au primit ajutor.

Pe 17 octombrie, premierul irakian Haider al-Abadi, care este şi comandant-şef al forţelor irakiene, a anunţat începerea unei ofensive majore pentru recucerirea Mosulului, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, ultimul mare bastion al Statului Islamic în Irak.

Mosul, situat la circa 400 km nord de capitala irakiană Bagdad, se află sub controlul Statului Islamic din iunie 2014, când forţele guvernului irakian şi-au abandonat armele şi au fugit, dând posibilitate militanţilor SI să preia controlul unor zone din nordul şi vestul Irakului.

Добавить комментарий