Cel puţin 5.200 de migranţi şi refugiaţi au murit de la începutul anului la nivel mondial, o cifră în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, relatează AFP.
Dintr-un total de 5.238 de decese, 3.930 de persoane au murit încercând să traverseze Marea Mediterană cu barca, cu 170 mai multe decât în întregul an 2015, a precizat agenţia cu sediul la Geneva într-un comunicat.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a oferit miercuri un bilanţ diferit, cu peste 3.800 de decese în Marea Mediterană din luna ianuarie, subliniind că este vorba despre un nou record comparativ cu 2015.
Ruta maritimă cea mai periculoasă rămâne traversarea Mediteranei către Italia. În această săptămână, mai mult de 280 de migranţi au murit pe ambarcaţiuni nesigure plecate din Libia către Italia, conform OIM.
Bilanţul deceselor şi al dispariţiilor în întreaga lume arată că 13 migranţi au murit în fiecare zi în 2016, a subliniat agenţia, adăugând că trupurile a peste 60% dintre ei nu au fost găsite.
De asemenea, OIM a indicat faptul că numărul migranţilor care au murit în America Latină a depăşit cifra de 500. OIM a precizat cazul a 87 de migranţi din Honduras, între care 10 minori, care au murit încercând să emigreze prin Mexic în perioada 1 ianuarie — 23 octombrie.
Sursa: agerpres.ro